Braşovenii de la Retail Center Association (R.C.A.) au desfăcut contractul de master-franciză cu retailerul olandez Spar International, a declarat Adriana Aionesei, reprezentantul R.C.A. Asociaţia deţinea master-franciza din 2011. În aceste condiţii, contractele de franciză încheiate cu companiile braşovene Retail D&I şi Fructis vor fi reziliate, iar spaţiile vor fi preluate de alţi comercianţi în următoarea lună, au mai spus reprezentanţii R.C.A., adăugând că nu au primit niciun sprijin din partea olandezilor. De altfel, încă de la finele anului trecut au apărut zvonuri că pentru unele dintre spaţiile operate sub brandul Spar se poartă negocieri cu Mega Image.
Practic, neprelungirea contractului cu Spar International înseamnă al doilea eşec al acestei reţele în România, după cel din 2009, când compania Spar SRL a intrat în insolvenţă, chiar dacă era unul dintre cei mai mari retaileri alimentari români, cu afaceri de 44 milioane de euro în 2008 şi peste 20 de magazine.
Grupul braşovean de firme care a preluat master franciza Spar pentru România şi care mai are în administrare şi magazinele Aprozar şi Gostat a închis în 2012 zece din cele 20 de locaţii ale sale. În a doua parte a anului, compania a închis cinci din cele opt magazine Spar din judeţul Braşov, ultimul fiind supermarketul deschis în aprilie în noul ansamblu de locuinţe Privilegio din Braşov.
Neprofitabile s-au dovedit şi două din cele şapte magazine Aprozar din oraşul Braşov, motiv pentru care compania a decis să le închidă. În fine, aceeaşi decizie a fost adoptată şi în cazul unui magazin
După preluarea francizei, RCA a încheiat primul contract de subfranciză cu societatea Retail D&I din Braşov, înregistrată la Registrul Comerţului în septembrie 2010 şi deţinută în mod egal de Butum Loredana Ionica şi Butum Daniel Marius din Braşov. Potrivit site-ului Ministerului de Finante, în 2011, Retail D&I din Brasov a înregistrat pierderi de 75.000 de lei la o cifră de afaceri de 5,79 milioane de lei.