Reprezentanţii Camerei de Comerţ şi industrie Braşov susţin că s-au lovit de o mulţime de greutăţi în implementarea unui proiect cu finanţare europeană adresat persoanelor din mediul rural aflate în căutarea unui loc de muncă. „Când aud că trebuie să se asocieze nu ştiu care din ei va fura mai mult. Este o mare lipsă de încredere între oamenii din acest mediu”, a spus Adriana Ispas, directorul Camerei de Comerţ şi Industrie Braşov.
Instituţia se apropie de final în implementarea proiectului „Consiliere, formare profesională şi asistenţă pentru afaceri în mediul rural – FAR”, anunţând că organizează ultima sesiune de cursuri. Acestea pot fi organizate prin intermediul proiectului mai sus menţionat, care se derulează pe parcursul a trei ani august 2010 – august 2013, fiind co-finanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, Axa prioritară 5 – „Promovarea măsurilor active de ocupare”, Domeniul major de intervenţie 5.2. „Promovarea sustenabilităţii pe termen lung a zonelor rurale în ceea ce priveşte dezvoltarea resurselor umane şi ocuparea forţei de muncă”.
Până acum, în judeţul Braşov au fost şcolite 350 de persoane, dintre care şi-au înfiinţat firme în domenii non-agricole 30 de persoane, acestea beneficiind şi de câte o „primă” de 375 de euro.
Cursurile de formare profesionale gratuite organizate prin proiectul mai sus mentionat se adreseaza persoanelor din mediul rural aflate in cautarea unui loc de munca, someri si manageri care au în vedere oportunităţi de formare şi ocupare în domenii non-agricole. Grupul ţintă include categorii cu risc crescut de marginalizare socio-economică datorită posibilităţilor reduse de reintegrare socio-profesională a persoanelor. Proiectul este implementat de către Asociaţia „EUROED” din Bucureşti în parteneriat cu CCI Braşov şi Gicerova SRL din Râmnicu-Vâlcea.
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă contribuţia la dezvoltarea capitalului uman şi creşterea competitivităţii în mediul rural, în regiunile de dezvoltare Bucureşti-Ilfov, Centru şi Sud-Vest Oltenia, prin corelarea educaţiei şi învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii şi asigurarea de oportunităţi sporite pentru persoanele din mediul rural.