Compania braşoveană Visual Fan, care comercializează diferite produse electronice sub brandul Allview, a vândut anul trecut 48.000 de tablete PC şi 18.000 de smartphone-uri. „Vânzările de tablete au ajuns la 48.000 de unităţi. Nici nu putem face o comparaţie cu 2011, an în care vânzările au fost de numai 6.500 de unităţi”, a declarat Alin Niscov, directorul de vânzări al firmei.
Anul trecut estimările celor mai mari jucători de pe piaţă indicau vânzări de circa 150.000 de tablete, de patru ori mai multe decât în 2011. Cel mai probabil, cifra a fost depăşită, spune Niscov. „Cred că vânzările au fost de peste 150.000 de unităţi, de minim 160.000 de tablete”
Lunile noiembrie – când a avut loc evenimentul de shopping Black Friday – şi decembrie – în mod tradiţional o lună bună de vânzări – au fost cele mai bune pentru livrările de tablete, spune Niscov. „Luna decembrie a fost mai bună decât noiembrie, care de asemenea a fost excelentă. În două luni de zile am vândut cât în alte nouă. Este rezultatul unei bune planificări”.
Compania are în portofoliu diferite modele de tablete cu sistem de operare Google Android, cu preţuri care pornesc de la mai puţin de 100 de euro până la aproximativ 300 de euro. Pe piaţa de smartphone-uri, care a crescut anul trecut, potrivit estimărilor Samsung, la 1.000.000 de unităţi faţă de 600.000 în 2011, compania a vândut 18.000 de unităţi.
„Creşterea vânzărilor Allview a venit pe fondul extinderii portofoliului”, a punctat reprezentantul Allview. Compania are în ofertă mai multe smartphone-uri dual-sim (care pot funcţiona cu două cartele sim, chiar şi de la operatori diferiţi de telefonie mobilă), cu preţuri care variază între aproximativ 100 şi 350 de euro.
În acest an compania braşoveană mizează pe o dublare a pieţei de tablete PC, la mai mult de 300.000 de unităţi. „Estimăm că piaţa de tablete se va dubla în acest an. Obiectivul Allview este să aibă o creştere peste cea a pieţei, pentru a-şi mări cota de piaţă”.