La numai trei zile de la alegeri, Guvernul a avizat majorarea taxelor şi impozitelor locale pentru anul viitor, cu până la 16,05%, au declarat surse oficiale. Asta deşi ăn toată campania electorală ni s-a vorbit despre reduceri de taxe şi de grija faţă de aproapele sărac care nu are loc de muncă şi nu are cu ce hrăni copiii din dotare. Deşi nu este format un guvern nou, se poate spune că aceasta este prima măsură a USL de după alegeri, având în vedere că guvernul este plin de liberali şi social-democraţi.
În luna octombrie, Ministerul Finanţelor a publicat un proiect de hotărâre privind actualizarea taxelor şi impozitelor locale cu rata inflaţiei pe ultimii trei ani, respectiv majorarea acestora cu 16,05%, reluând în mare parte prevederile unui proiect de ordonanţă publicat de minister în luna martie, dar care nu a ajuns să fie aprobat în Guvern.
Ulterior, premierul Victor Ponta a declarat că primarii vor decide dacă impozitele, taxele şi amenzile locale vor fi majorate anul viitor cu 16%, raportat la inflaţia din perioada 2010-2012, şi a arătat că s-a enervat că reprezentanţii Ministerului Finanţelor nu l-au consultat şi nu au explicat mai clar.
La acel moment, Ministerul Finanţelor a retras de pe pagina de web proiectul de hotărâre, spunînd că prognoza actuală privind rata medie a inflaţiei pentru anul 2012, care trebuie folosită la stabilirea indicelui de indexare, este mai mică decât cea luată în calcul la cuantificarea impactului fiscal de la momentul analizei preliminare, astfel că este necesară revizuirea analizei de impact şi rediscutarea sa cu institutiile financiare internaţionale cu ocazia următoarelor consultări.
Un comentariu
un articol scurt si concis. de asemenea, interesant. salariul minim s-a ajustat si el see you rata inflatiei in perioada 2010-2012? salariul minim tot prin lege se hotaraste, nu?