*În urmă cu cinci ani, compania anunţa că aici va fi dezvoltat un proiect mixt cu o suprafaţă de 150.000 de metri pătraţi, format din mall, hotel, centru de afaceri şi locuinţe, în urma unei investiţii de 240 de milioane de euro
Terenul pe care până cu câţiva ani în urmă se afla societatea comercială IUS SA „este în faza de pregătire, pentru a permite dezvoltarea viitoare de proprietăţi”, ne-a declarat Daniel Riedl, director de operaţiuni în cadrul Immofinanz Group. „Data de începere a lucrărilor şi valoarea investiţiei nu au fost încă stabilite”, a mai spus acesta.
Grupul austriac deţine trei terenuri „valoroase” în Braşov, „acestea fiind momentan în faza de aşteptare”. În plus, Adama Group, membru al grupului, deţine alte trei terenuri destinate unor proiecte îngheţate pentru moment, precum şi un proiect rezidenţial finalizat – Evocasa Viva. „Împreună cu partenerul său, Caterata, compania deţine încă un teren în Braşov aflat, de asemenea, în stadiu de aşteptare”, a mai spus sursa citată. .
„Grupul evaluează în mod constant noi oportunităţi, inclusiv locaţia, mediul concurenţial şi cererea sau puterea de cumpărare din anumite regiuni. România rămâne o zonă cu un imens potenţial imobiliar, însă este necesară o revigorare economică continuă pentru ca piaţa imobiliară să înceapă din nou să crească. Capacităţile noastre de dezvoltare şi baza financiară puternică de care dispunem reprezintă avantaje semnificative, deoarece putem reacţiona rapid atunci când apar oportunităţi pe piaţă, pentru a mări frecvenţa maşinăriei noastre imobiliare”, se mai arată într-un răspuns primit de la grupul Immofinanz.
În 2007, după achiziţia terenului de la Braşov, investitorul, pe atunci Immoeast, anunţa că pe terenul de 6,1 hectare al fabricii de unelte şi scule IUS din Braşov era planificată dezvoltarea unui proiect mixt cu o suprafaţă de 150.000 de metri pătraţi, format din mall, hotel, centru de afaceri şi locuinţe, în urma unei investiţii de 240 de milioane de euro.