Opinii, Stiri Brasov

De ce este necesar aeroportul la Brașov?

Nu m-am alăturat celor care au ținut să amendeze semnarea contractului pentru realizarea Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav, cântându-i prohodul dinainte de a se naște, dintr-un motiv destul de simplu. Comparațiile făcute de ei cu anumite proiecte de același gen nu își au sensul. Spania nu este o țară în curs de dezvoltare, România este. Brașovul a fost văduvit ani de zile de investiții importante tocmai din lipsa infrastructurii de comunicare cu vestul. Adică, oamenii ar fi venit dacă ar fi avut cu ce să își transporte mărfurile în timp record. Or, drumurile noastre arată așa cum arată, autostrada nu se arată a fi circulabilă în acest secol, așa că singura noastră șansă ar fi aeroportul. Acesta, legat de posibilul terminal intermodal care stă să se facă la granița dintre Feldioara și Bod, ar asigura o oarecare ușurință în transportul mărfurilor.

De ce credeți că Sibiul suspină? Sibiul are aeroport și a atras o mulțime de investitori, iar acolo salariul mediu este mai mare decât la Brașov. Credeți că firmele vin aici doar pentru că sunt româncele cele mai frumoase din Europa? Femei primitoare sunt peste tot în lume, dar până să apelezi la parașută îți trebuie un avion. Care să zboare. Și nu poate zbura decât de pe un aeroport.

Dacă vrei dezvoltare, tu ca oraș sau județ trebuie să creezi toate condițiile pentru a te dezvolta, nu să te opui din răsputeri pentru că e făcut de liderul unui partid cu care urmează să te lupți în alegeri. E ca și și cum tu, politician, te-ai duce la maică-ta acasă, în cătunul X unde canalizarea este o Fata Morgana, și ai decide că în loc să te duci la buda din spatele curții să îți faci nevoile ai ieși mai câștigat dacă te-ai căca pe tine, pentru că acel stabiliment e făcut de altcineva. Trecând peste faptul că mulți așa-zis politicieni fac asta, fără a investi măcar efortul de a se deplasa la privată, nu putem să nu simțim că această lipsă de inițiativă ne face pe toți să le simțim duhoarea, să ne provoace disperare și nervi tocmai pentru că i-am votat să ajungă în anumite funcții pentru a nu se mai răhăți pe ei.

Nu e lipsită de substanță afirmația unui fost ministru al Transporturilor, ajuns ulterior președinte, cum că nu am avea nevoie de autostrăzi. Nu, nu avem nevoie de autostrăzi pentru că trebuie să rămânem la coada lumii dezvoltate, pentru ca unii politicieni să poată zdrobi cărămizile pe care și le bat de piept când încearcă să explice lumii cât de multe încearcă ei să facă pentru România, dar nu se poate. Și în timpul acesta mai dau niște bani la biserici, pentru că avem nevoie de dezvoltare pe linia lui Dumnezeu. Nu de alta, dar măsurile luate de ei sunt făcute exact pentru a ne trimite „la loc cu verdeață”.

Nu faceți aeroport. Faceți rahatul ăla mare de Catedrala Neamului, că dacă ne mai frecați mult la ridiche așa cum ați făcut-o în ultimii 22 de ani o să vă ținem moaștele atârnate la intrarea în istorie, ca fiind cei care au dezvoltat cutia milei, în loc să vă îngrijiți să nu ajungem la mila divinității. Apropo, o catedrală a neamului prost face cât 20 de aeroporturi ca bani băgați, iar înapoi nu vine nimic. Pe această cale vă doresc un creștinesc „Hai sictir” ortodox!

 

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

5 Comentarii

  1. Pingback: De ce este necesar aeroportul la Brașov? - News BrasovNews Brasov

  2. Dupa 89 in Romania s-a construit cate o biserica la 9 ZILE, nu scoli, nu infrastructura. Lipsa investitiilor si a bunastarii ne apartine noua nu politicienilor. Parerea mea e ca nu se poate face nimic intr-o tara cu cea mai mare rata de analfabetism din Europa.

  3. Pingback: De ce este necesar aeroportul la Brașov? | Blog.Iqt.Ro

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*