Compania Avicola Braşov a încheiat primele nouă luni ale acestui an cu un profit de 238.317 lei, mai puţin de jumătate faţă de câştigul înregistrat în perioada similară a anului trecut, de 498.000 de lei, în condiţiile în care afacerile societăţii au urcat cu peste 23%, de la 68,8 milioane de lei la 85,9 milioane de lei, se arată într-un raport remis de companie Bursei de Valori Bucureşti.
În vară, acţionarii Avicola Braşov au aprobat prelungirea cu încă 12 luni a unei linii de credit de la Banca Transilvania. Aceasta, în valoare de 24 de milioane de lei, fusese contractată în luna iulie a anului trecut. Tot atunci fusese contractat şi un credit de 16 milioane de lei pentru susţinerea producţiei. De asemenea, au fost păstrate şi garanţiile impuse anul trecut – aproape 30 de imobile ale societăţii braşovene, un bilet la ordin în valoare de 17,930 milioane de lei emis de societate pentru plata creditelor şi a dobânzilor pe perioada de creditare, avalizat de Transavia SA Alba-Iulia, companie controlată de omul de afaceri Ioan Popa, proprietarul firmei braşovene. De asemenea, garanţiile sunt completate cu un bilet la ordin de 26,895 milioane de lei şi creanţa unui contract încheiat în noiembrie anul trecut cu Transavia.
Firma a fost preluată de omul de afaceri Ioan Popa în august 2007, în urma achiziţiei pachetului deţinut de asociaţia salariaţilor şi a participaţiei SIF Transilvania, cu o valoare cumulată de patru milioane de euro, printr-o tranzacţie estimată la patru milioane de euro. Acum Popa deţine peste 88% din titluri şi este interesat de delisrtarea societăţii de pe piaţa Rasdaq a BVB. Potrivit declaraţiilor sale, Popa a investit în Avicola Braşov peste 10 milioane de euro. Transavia este orientată, potrivit proprietarului grupului, pe menţinerea cotei de piaţă – de 20% – precum şi pe dezvoltarea exporturilor. „Cel mai mult exportăm în Anglia, dar şi în celelalte ţări din Europa, în ţările arabe şi în Africa”, a mai spus sursa citată.