*„Beneficiarii fondurilor europene care derulează proiecte riscă falimentul!”, suspin reprezentanţii AOA „Pro Invest”
Ciprian Vişan, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri „Pro Invest“, care reprezintă 200 de firme din patru regiuni de dezvoltare ale României, s-a declarat, ieri, îngrijorat faţă de situaţia actuală a beneficiarilor de fonduri europene care au proiecte în derulare.
Întârzierea plăţilor din partea Autorităţilor de Management prin tergiversarea evaluării cererilor de plată cauzată de personalul insuficient numeric al Organismelor Intermediare sau din alte motive, duce atât la creşterea costurilor cu liniile de credit sau creditele bancare pe termen scurt şi mediu contractate de către beneficiari, cât şi pierderea locurilor de muncă generate în urma implementării proiectelor. Această situaţie poate genera în scurt timp falimentul beneficiarilor care îşi văd afacerile fără perspectivă şi proiectele fără finalitate.
În aceste condiţii, asociaţia a identificat o serie de soluţii care să vină în sprijinul beneficiarilor care au proiecte în derulare. Prima dintre acestea este revenirea la procedura de acordare a cotei 0 de TVA pentru beneficiarii care implementează proiecte cu finanţare europeană, practicată în perioada 1996-2000 pentru fondurile de pre-aderare, în vederea fluidizării cheltuielilor realizate în cadrul proiectelor şi a evitării blocajelor de numerar.
De asemenea, sunt propuse măsuri pentru deblocarea absorbţiei printre care se numără coordonarea unitară şi competentă a Autorităţilor de Management (AM) şi a Organismelor Intermediare (OI) care în prezent sunt coordonate de către Autoritatea de Coordonare a Instrumentelor Structurale (ACIS) care însă nu manifestă niciun interes vizibil pentru deblocarea situaţiei actuale, adoptarea unor formate unitare pentru accesare, rambursare şi monitorizare în vederea simplificării procedurilor de completare şi verificare, precum şi suplimentarea personalului aferent activităţilor de rambursare şi monitorizare, existând întârzieri de până la 12 luni în verificarea şi rambursarea sumelor cheltuite în cadrul proiectelor.
În anul 2012 au fost depuse peste 11.000 de cereri de finanţare în cadrul programelor destinate mediului urban şi rural (POSCCE si PNDR) din care însă vor putea fi finanţate doar cel mult 3.000 de proiecte. Peste 8.000 de cereri nu vor fi finanţate, „ceea ce creează o aşteptare foarte mare în rândul IMM-urilor”. În anii 2013 şi 2014 nu vor mai exista alte apeluri de proiecte deoarece sumele alocate apelurilor din 2012 acoperă toată finanţarea rămasă până în 2013. O soluţie ar putea fi reorganizarea programelor naţionale derulate prin Agenţia pentru Programe şi Proiecte pentru IMM-uri (APPIMM) finanţate de la bugetul de stat pentru a acoperi necesarul de finanţare pentru cei doi ani care urmează.
Braşovul a accesat peste 310 milioane de euro în anul 2012 prin IMM-uri şi persoane fizice autorizate în cadrul apelurilor de proiecte desfăşurate la finalul anului 2011 şi în primul semestru al anului 2012. Dintre acestea peste 118 milioane de euro au fost contractate sau sunt în curs de contractare în cadrul PNDR (Masura 121 „Modernizarea exploataţiilor agricole”). De asemenea, Braşovul deţine un loc fruntaş în ceea ce priveşte depunerea de proiecte în cadrul ultimului apel de proiecte al Măsurii 312 „Dezvoltarea microîntreprinderilor în mediul rural”, la nivelul Regiunii Centru depunându-se în luna septembrie 530 de proiecte conforme.