Oamenii de afaceri braşoveni au aşteptări sumbre pentru finele anului. Deja o serie de firme au început să anunţe reduceri de costuri şi să purceadă la optimizarea personalului. „Ne aşteptăm la o conjunctură economică defavorabilă pentru România în ultimele trei luni ale acestui an”, au declarat reprezentanţii oamenilor de afaceri din Braşov, precizând că deja se observă scăderi ale comenzilor din partea companiilor europene. Totuşi, pentru anul viitor, susţin sursele, perspectivele „din acest moment” se arată a fi bune.
Potrivit unor surse din cadrul companiei Schaeffler România, firma a anunţat că în ultimele trei luni afacerile vor intra pe un trend descendent faţă de perioada similară a anului trecut. „Cu toate acestea, nu se doreşte să se renunţe la angajaţi, deoarece societatea a investit în personal şi sunt oameni foarte bine calificaţi”, au precizat sursele, precizând că în următoarea perioadă vor fi zile „în care se va lucra la minimul posibil”.
Firma îşi programase iniţial pentru acest an o creştere a cifrei de afaceri cu 15%, după ce anul trecut vânzările au avansat cu 12 puncte procentuale, până la 337 milioane de euro. Conducerea miza atunci pe evoluţia pozitivă a comenzilor din zona componentelor auto şi a componentelor adresate sectorului industrial.
Asta cu toate că firma germană a investit şi în acest an la Braşov aproximativ 30 de milioane de euro, apropiindu-se de un total al investiţiilor de la venirea sa în România de circa 500 de milioane de euro. Compania are în prezent 3.600 de angajaţi şi se aşteaptă, în noile condiţii, la o reducere a afacerilor în 2012 faţă de anul trecut cu unul sau două puncte procentuale.
Anul acesta producţia a fost diversificată cu trei produse noi – rulmenţi cilindrici normali, articulaţii oscilante cu alunecare şi, pentru industria auto, defazor arbore cu came, în rest paleta de produse rămânând aceeaşi – ghidaje liniare, componente auto, rulmenţi mari, componente de rulmenţi, cum ar fi colivii şi role.
Cifre confirmate de statistică
Produsul Intern Brut a crescut în trimestrul al doilea, faţă de primele trei luni ale anului, cu 0,5%, după două trimestre consecutive de scădere, astfel că în primul semestru economia a urcat cu 0,8%, serie brută, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2011.
„Conform primelor estimări, Produsul intern brut în trimestrul II 2012 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5% comparativ cu trimestrul I 2012 (date ajustate sezonier). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2011, Produsul intern brut a înregistrat o creştere cu 1,2% pe seria brută şi cu 1,7% pe seria ajustată sezonier. În semestrul I 2012 Produsul intern brut a crescut comparativ cu semestrul I 2011 cu 0,8% pe serie brută şi cu 1,4% pe serie ajustată sezonier”, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).
Totuşi, economia este încă în recesiune întrucât ianuarie-martie a fost al doilea trimestru consecutiv de scădere (cu 0,1%) comparativ cu lunile anterioare. Scăderea din primul trimestru a fost limitată de evoluţiile pozitive din agricultură şi comunicaţii. Guvernul a redus vara aceasta prognoza de creştere economică pentru acest an, de la 1,5% la 1,2% din PIB.