Lanţul hotelier Hilton şi-a amânat investiţia de la Braşov pentru o dată neanunţată încă. În primăvara lui 2011, reprezentanţii lanţului hotelier anunţau că în 2012 vor deschide două hoteluri Hampton by Hilton – unul la Braşov şi al doilea la Cluj-Napoca. Deocamdată, reprezentanţii lanţului hotelier au precizat doar că hotelul de la Cluj va fi deschis în primul trimestru al anului viitor, pentru cel din Braşov nefiind avansată nicio dată de dare în folosinţă.
„România reprezintă o piaţă pe care activăm resurse de dezvoltare suplimentare, iar apetitul semnificativ pentru portofoliul nostru de branduri, evident în rândul investitorilor din regiune, continuă să crească”, spunea anul trecut Patrick Fitzgibbon, Senior Vice President, Development, Europa & Africa, Hilton Worldwide.
Recent, lanţul hotelier a inaugurat unitatea de cinci stele DoubleTree by Hilton Oradea, în urma unei investiţii realizate de SIF Banat-Crişana prin compania Calipso. DoubleTree by Hilton Oradea este cel de-al doilea hotel de pe piaţa locală sub acest brand, după ce prima unitate a fost deschisă anul trecut în Capitală, DoubleTree by Hilton Unirii.
Ponderea afilierii hotelurilor de pe piaţa românească la marile lanţuri internaţionale este de circa 1%. Pe lângă grupul Hilton, mai sunt active în Rom’nia grupurile hoteliere Wyndham, Accor, Intercontinental, Golden Tulip, Best Western, Rezidor, NH sau Warimpex.
Investiţie estimată la 3 – 4 milioane de euro
Hotelul de la Braşov va fi construit de compania Future Invest, ai cărei acţionari sunt Astonroth LTD, înregistrată în Cipru, care deţine 95% din acţiunile firmei, şi Sandvesel cu un pachet de 5%. Iniţial, s-a anunţat că unitatea de la Braşov ar fi trebuit deschisă în 2011.
Hotelul din Braşov va opera 104 camere, în urma unei investiţii estimate la 3-4 milioane de euro, luând în calcul un preţ 30.000-40.000 de euro pe cameră.