Trei firme s-au înscris la licitaţia pentru livrarea de produse de panificaţie elevilor în cadrul programului „Cornul şi laptele”. Cele trei companii înscrise sunt Vel Pitar, unul dintre cei mai importanţi producători de pe piaţă, Panex SRL şi Lido Gîrbea. Valoarea estimată a contractului este de 3,38 milioane de lei, fără TVA.
Pentru furnizarea laptelui în cadrul acestui program s-au înscris, de asemenea, trei firme – Ecolact (Prahova), Dorna (Suceava) şi Sole Mizo România (Timiş), în acest caz fiind vorba de un contract evaluat la 5,98 milioane de lei, fără TVA. După ce Comisia de licitaţie va vedea care dintre firme se califică, firmele se vor „întrece” în cadrul unei licitaţii electronice. Consiliul Judeţean Braşov a decis să organizeze două licitaţii separate pentru furnizarea produselor incluse în Programul „Laptele şi Cornul” pentru anul şcolar 2012 – 2013, după ce, iniţial, dorea încheierea unui acord-cadru privind livrarea acestor produse de un singur operator economic, pe o perioadă de patru ani, valoarea propusă de contract fiind de 8,5 milioane de euro.