Profi a inaugurat pe 13 septembrie primul magazin din municipiul Săcele, județul Brașov, rețeaua retailerului acoperind în prezent 79 de localități din România. Magazinul cu o suprafață totală de 800 de metri pătrați este situat în cartierul Electroprecizia din oraș. ”Programul de extindere continuă așa cum ne-am planificat și constatăm cu satisfacție că sosirea noastră în noi localități este apreciată de cumpărători”, a declarat Pawel Musial, Director General Profi Rom Food.
Rețeaua Profi a ajuns în prezent la 130 de unități. Până la sfârșitul acestui an, retailerul intenționează să mai deschidă cel puțin nouă magazine. Pentru noile locații ale rețelei, retailerul caută spații de 450 metri pătrați, aflate în proximitatea zonelor dens populate din orice oraș de peste 10.000 de locuitori din România.
PROFI este o reţea de magazine de proximitate, franciză parţială a grupului de retail franco-belgian Louis Delhaize. Compania a fost înfiinţată în anul 1979, în Belgia, ca o reţea de magazine cu preţuri reduse şi s-a dezvoltat într-un lanţ de magazine de proximitate.