Lichidatorii companiei Rulmentul, aflată în faliment de aproape cinci ani, încearcă să vândă joi ultimele active care au mai rămas nevalorificate dintre bunurile fostei uzine braşovene. Cele trei active sunt centrala frigorifică, hala de sculărie dispozitive şi hala de sculărie matriţerie, toate cele trei având un preţ total de pornire de 952.285 de euro plus TVA.
Consorţiul de lichidatori ai societăţii – RVA Insolvency Specialists şi Casa de Insolvenţă Transilvania – au reuşit la mijlocul lunii trecute să vândă cantina fostei companii braşovene. Licitaţia a fost adjudecată la preţul de 1,502 milioane de lei (331.134 de euro) plus TVA de către compania Dacia Plant, distribuitor şi producător de medicamente naturiste, care deţine o fabrică în comuna Bod din Braşov.
Deşi procedura de lichidare a companiei Rulmentul a fost începută în 2007, abia la finele anului trecut s-a finalizat şi darea în plată a activelor companiei către creditorii bugetari – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statuluiu, Autoritatea Naţională Vamală şi Direcţia Fiscală a municipiului Braşov. Clădirile care au făcut obiectul acestei „dări în plată” (stingerea debitului către creditorii bugetari prin cedarea clădirilor) au rămas în administrarea Primăriei Braşov. Practic este vorba despre o suprafaţă de 36 de hectare din terenul companiei braşovene care a totalizat peste 40 de hectare. Restul activelor au fost achiziţionate de omul de afaceri Ede Erdely, prin compania Sigur Imob, societate care intenţionează să reia producţia de rulmenţi în zonă.
Luna trecută, autorităţile braşovene au anunţat că pe terenul aflat în administrarea Primăriei Braşov doresc să realizeze un parc industrial. Viceprimarul Răzvan Popa a precizat atunci că, astfel, vor exista condiţiile pentru potenţialii investitori de a crea, la rândul lor, locuri de muncă. Viceprimarul Braşovului aprecia că „aş face acolo pe lângă parcul propriu-zis şi un parc de soft, dar şi un centru expoziţional permanent, precum şi un muzeu la industriei braşovene”. Municipalitatea ar putea acorda potenţialilor investitori facilităţi, începând de la chirii foarte mici până la scutirea de la plata chiriei de la trei până la şapte ani în funcţie de numărul de locuri de muncă, cu condiţia de a plăti utilităţile. „E un proiect realizabil şi care se pliază perfect pe ceea ce ne dorim, ca municipalitatea să se poată implica activ în crearea de locuri de muncă”, a mai arătat sursa citată.