Compania româno-austriacă, înregistrată în Sibiu, Energy Fond Roest a investit patru milioane de euro într-un parc fotovoltaic cu o putere de 3 MW. Ca şi comparaţie, aceasta acoperă aproape în întregime consumul energetic al oraşului Codlea. „Ideea nu este una nouă, dar s-a lucrat cu bani cash pentru a grăbi lucrările și pentru a se evita sistemul birocratic din România”, a spus Bogdan Micu, asociat în compania înfiinţată în 2011, pentru codlea-info.ro.
Investiţie de 4 milioane de euro în energie solară la Codlea
0
Previous ArticleBraşovul – oraşul ieftinirilor imobiliare în august

Add A Comment
Alte stiri similare
Premierul Ilie Bolojan a anunțat măsurile la care se lucrează pentru al doilea pachet fiscal: reforma companiilor de stat, reforma…
FilmeDar revine la Feldioara cu Filme-n dar, dar şi poveste, pentru cea de-a 5-a ediţie. În perioada 11-13 iulie 2025…
Drumarii brașoveni anunță un progres semnificativ pe șantierul de pe DN73, între Brașov și Fundata. „Constructorul a finalizat lucrările în mai…
(P) La Alpin Resort Hotel, fiecare vacanță este gândită pentru întreaga familie – de la relaxarea părinților, până la bucuria…
Polițiștii din Sfântu Gheorghe au identificat un bărbat în vârstă de 30 de ani din județul Brașov, bănuit de comiterea…
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Brașov, cu sprijinul Serviciului Criminalistic și al luptătorilor din cadrul Serviciului…
Consilierul județean Vasile Ungureanu, liberal de peste 30 de ani, a obținut anul trecut un premiu de 40.000 de lei…
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a transmis, vineri, o informare Comisiei Europene privind proiectul care vizează pensionarea magistraților la 65…
O brașoveancă a sesizat Poliția, după ce i-a fost furată bicicleta care se afla neasigurată în Piața George Enescu din…
Ieri, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Brașov au desfășurat o acțiune care a vizat, în principal, prevenirea accidentelor rutiere, prin…
Baia este, cu siguranță, unul dintre cele mai importante spații dintr-o locuință, fiind locul în care îți începi fiecare zi…
După cum vă informa Biz Brașov, procedura de atribuire a locurilor de parcare din cartierul Bartolomeu se va desfășura în…
O problemă de importanță majoră în domeniul sănătății reproducerii o reprezintă sarcinile în rândul adolescentelor, care implică riscuri crescute atât…
Salvatorii montani din cadrul Serviciului Județean Salvamont Brașov atrag atenția asupra numărului în creștere de intervenții în zona montană, cauzate…
Luca suferă încă de mic de tulburări din spectrul autist. Pentru că la Brașov nu a fost posibil să fie…
Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov prin Centrul de Resurse Educaționale organizează Școala de vară de Public Speaking, un program educațional…
(P) MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, anunță achiziția celui mai avansat echipament de secvențiere…
Șefii cu salarii uriașe care controlează companiile de stat sunt presați să își reducă salariile, după ce mai mulți miniștri,…
Cursa contra cronometru a început pentru românii care vor să mai beneficieze de cota redusă de TVA de 9% la…
Meteorologii au emis, vineri dimineaţă, o atenţionare Cod galben de averse torenţiale, descărcări electrice, grindină şi vijelii, valabilă de la…