Economic, Stiri Brasov

Rulmentul va asambla rulmenţi în două – trei luni

Reluarea activităţii în halele fostei uzine braşovene Rulmentul mai are de aşteptat câteva luni, se pare. „Suntem în stadiul de reparaţii de utilaje. Probabil că va mai dura o perioadă, poate două – trei luni, până când vom demara producţia”, ne-a declarat omul de afaceri Ede Erdely, reprezentant al URB – Universal Rulmenţi Bearings SRL Braşov, noua denumire a companiei Sigur Imob SRL, societatea care în urmă cu doi ani a achiziţionat opt hectare din suprafaţa fostei uzine de rulmenţi, oferind preţul de pornire al licitaţiei, de 2,6 milioane de euro. Tot firma Sigur Imob SRL Braşov şi-a adjudecat şi licitaţia pentru sistemul energetic, pentru circa 400.000 de euro.

Sursa citată a mai precizat că nu se pune problema unei producţii integrate a rulmenţilor, ci doar a asamblării rulmenţilor. „Oţelul este mult mai ieftin în China sau în India, aşa că nu putem să cumpărăm de aici. Vom cumpăra componentele din alte părţi, iar aici le vom asambla”, a precizat omul de afaceri.
Proprietarii fabricii se gândesc să angajeze o parte din cei 3.000 de foşti salariaţi ai companiei Rulmentul SA, firmă intrată în faliment în 2007. „Ne gândim la un sistem tip club, în sensul că putem angaja pensionari nostalgici care vin şi acum la fabrică şi cer să vadă locul unde au lucrat. Sunt specialişti care au rămas legaţi oarecum de locul acela, iar dacă le vom spune că pentru patru ore pe zi pot face şi un ban în plus, cred că ar veni cu mai mare plăcere la muncă”, a declarat Erdely.
URB – Universal Rulmenţi a cumpărat şi o parte dintre utilajele societăţii de la compania Silnef MG SRL Braşov. Aceasta cumpărase în august 2009 cele 10.000 de tone de utilaje cu suma de 2,5 milioane de euro. „Doar o parte dintre ele sunt bune”, a spus şi Marcela Ţăndărică, acţionar majoritar al societăţii. Dacă am aduna doar aceste sume, investiţia în viitoarea „făbricuţă” de rulmenţi se ridică la aproximativ 5 milioane de euro.

Se caută o marcă

Erdely a declarat că ideea înfiinţării acestei fabrici i-a venit după ce a fost contactat de dealerii fostei societăţi Rulmentul SA de pe piaţa asiatică. „Vom produce pentru piaţa asiatică rulmenţi pentru industria auto”, a spus sursa citată. Deocamdată nu se ştie însă sub ce marcă vor fi produşi rulmenţii. „Din câte ştiu, marca RBR, care era a societăţii Rulmentul, a fost vândută unei societăţi. Noi încercăm să negociem cu cei care deţin marca URB, pe care a produs şi Rulmentul Braşov, Rulmenţi Bârlad sau Koyo Alexandria”, a mai spus Ederly.
Marca URB este pe piaţă din anul 1947 şi este o marcă apreciată, cunoscută atât pe piaţa internă, cât şi pe piaţa internaţională datorită unui raport calitate-preţ foarte bun. Marca URB se adresează în general aplicaţiilor industriale atât ca rulmenţi de primă dotare, cât şi pentru înlocuiri, acoperind 80% din tipodimensiunile de rulmenţi utilizaţi pe plan mondial

2 Comentarii

  1. Pingback: Rulmentul nu mai produce, dar va ansambla rulmenți - News BrasovNews Brasov

  2. Pingback: Uzina Rulmentul îşi va relua activitatea | Din Ziare, Info

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

Luado Chocolate deschide, săptămâna viitoare, un magazin în Coresi Shopping Resort în urma unei investiții de 30.000 de euro
Luado Chocolate va deschide săptămâna viitoare cel de-al treilea magazin propriu. După locațiile din Poarta Schei nr.2 și cea din
Prioritățile CJ Covasna: Legarea județului de Aeroportul de la Ghimbav și Autostrada Brașov – Bacău
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Covasna, Tamas Sandor, are planuri mari după ce a câștigat al patrulea mandat. Acesta a anunțat
Pasajul Fartec este, deocamdată, tot la stadiul de „ridicare” a primului tronson din cele patru. Lucrare era programată, inițial, acum
Primul tronson din cele patru ale Pasajului Fartec ar fi trebuit predat „la cheie” acum mai bine de-o lună. Cum
Proiectarea parcării subterane din Centrul Civic, scoasă la licitație. Costul documentațiilor și al studiilor, estimat la 1,36 milioane de lei
Primăria Brașov face demersuri tehnice în vederea amenajării unei parcări subterane sub o parte a parcului din Centrul Civic. Proiectul
Aproape 100.000 de lei pentru asigurarea bunurilor de pe domeniul schiabil din Poiana Brașov
Primăria Brașov vrea să încheie o nouă poliță de asigurare pentru toate bunurile de pe domeniul schibail din Poiana Brașov,
Spațiu de co-working de 1.300 mp în Cartier Coresi
Ceetrus, dezvoltatorul Cartier Coresi – cel mai amplu proiect de regenerare urbană a României, a inaugurat un spațiu de co-working,
29 de brașoveni, internați la Terapie Intensivă. Alți 6.769 de pacienți au fost declarați vindecați
Instituția Prefectului informează că, potrivit datelor centralizate de Direcția de Sănătate Publică, situația epidemiologică privind COVID-19 în județul Brașov se
COVID-19: 97 de cazuri noi depistate la Brașov/ 3.855 de cazuri noi raportate la nivel național
Alte 3.855 de noi cazuri de coronavirus au fost raportate în ultimele 24 de ore în România. Bilanțul COVID-19 în
VIDEO Peste 400 de amenzi aplicate, ieri, de polițiști și jandarmi pentru nepurtarea măștilor în spațiile publice
În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost desfășurate noi acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse
De mâine, ne întoarcem la starea de urgență: Municipiul Brașov a ajuns la o incidență COVID-19 de 2,99 la mia
Municipiul Brașov a ajuns astăzi, potrivit datelor Direcției de Sănpătate Publică, la o incidență cumulată a transmiterii COVID-19 la mia
Guvernul analizează reintroducerea restricțiilor de circulație pe timp de noapte, cu scopul limitării răspândirii epidemiei de SARS-CoV-2
Premierul Ludovic Orban a declarat, sâmbătă, că este în evaluare o eventuală măsură de restricţionare a circulaţiei pe timp de
În ultimele trei zile, 16 brașoveni au fost uciși de complicațiile COVID-19. Alți 524 de pacienți au fost declarați vindecați
Instituția Prefectului informează că, potrivit datelor centralizate de Direcția de Sănătate Publică, situația epidemiologică privind COVID-19 în județul Brașov se
COVID-19: 114 cazuri noi au fost depistate la Brașov, numărul îmbolnăvirilor urcând la 8.580/ În țară au fost raportate 4.761
Până astăzi, 24 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 205.793 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID
Polițiștii și jandarmii au dat, și ieri, aproape 300 de amenzi pentru lipsa măștilor în spații publice și au întocmit
Echipe mixte formate din polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, polițiști locali, jandarmi, sub autoritatea Instituției Prefectului, au
Municipiul Brașov se apropie tot mai mult de scenariul roșu: incidență de 2,92 la mie
Direcția de Sănătate Publică a făcut publică incidența cumulată COVID-19 pe ultimele 14 zile. Județul Brașov a ajuns la un
De luni, și Colegiul Național „Andrei Șaguna” intră în online. Au fost confirmate 3 cazuri de COVID-19
3 cazuri de infectare cu Covid au fost confirmate, la Colegiul Național „Andrei Șaguna”, al treilea rezultat venind chiar astăzi.
Brățările de panică, utilizate în peste 500 de situații de urgență de către vârstnicii brașoveni. Direcția Socială continuă distribuția kit-urilor
Direcția de Asistență Socială Brașov continuă distribuirea kit-urilor în cadrul proiectului „Bunicii în siguranță – Sistem de teleasistență” către persoanele
Polițiștii și jandarmii au dat, din nou, peste 300 de amenzi pentru nepurtarea măștii în locuri publice și au întocmit
În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului Județului Brașov, au fost desfășurate noi acțiuni de verificare a respectării
Tinerii care i-au șutit cardul unui făgărășean au fost prinși, după ce imaginile surprinse de o cameră de suraveghere au
În urma publicării în mass-media a imaginilor surprinse de o cameră de supraveghere cu doi tineri care au furat cardul
Școala 11 trece la lecții exclusiv online timp de două săptămâni
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov a adoptat astăzi o hotărțre, prin care Școala Gimnazială nr.11 „Ștefan Octavian Iosif”