Conducerea pub-ului Deane’s, de pe strada Republicii, a decis să posteze în fața locației un banner de susținere a campaniei #șîeu – „România vrea autostrăzi”. Polițiștilor locali nu le-a picat prea bine acest lucru și l-au luat la discuții pe reprezentantul pub-ului, Ștefan Gleveșanu. „Mi-au cerut să îl dau jos pentru că nu am autorizație. Le-am zis că nu intenționez să îl dau jos și că dacă trebuie să îmi dea amendă să o facă. Există o prevedere în legislație potrivit căreia dacă nu ai această autorizație pentru amplasarea unui banner primești o amendă între 500 și 1.000 de lei. Au plecat fără să îmi facă proces verbal, dar probabil că îmi vor da amenda prin Poștă”, spune Gleveșanu.
Deane’s, alături de alte 20 de restaurante și cafenele din Brașov, a anunțat că se alătură campaniei #șîeu, pornită de un om de afaceri din Suceava.
Cârciumarii brașoveni au anunțat că timp de 15 minute,a la orele 15.00, pe 15 martie, vor pune ca fond sonor Imnul României și își vor picheta propriile locații în semn de prostest față de impotența guvernanților de a construi autostrăzi.