Social, Stiri Brasov

Proiect: Zile libere plătite pentru părinţi atunci când şcoala este suspendată şi copiii stau acasă

Părinţii copiilor care sunt afectaţi de suspendarea temporară a cursurilor, din cauza vremii sau din alte motive, ar putea beneficia de zile libere plătite, potrivit unei propuneri legislative care a fost înregistrată marţi, 12 martie, la Senat.

Iniţiatorii proiectului sunt deputaţii ALDE Avram Constantin, Calotă Florică Ică, Cătăniciu Steluţa, Cupă Ion şi Lovin Dumitru şi deputatul PSD Boboc Valentin Gabriel.

Această măsură ar urma să se aplice părinţilor indifferent dacă ei activează în mediul privat sau în mediul de stat.

Doar părinţii cu copii care au vârste de până la 12 ani ar putea beneficia de această modificare legislative, iar documentul prevede o indemnizaţie egală cu salariul dintr-o zi lucrătoare.

Doar unul dintre părinţi va putea beneficia, la cerere, de zile libere pe durata în care cursurile sunt suspendate. Cererea se poate face printr-o declaraţie pe proprie răspundere semnat de ambii părinţi.

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*