Social, Stiri Brasov

FOTO VIDEO 20 de șoferi amendați în două zile pentru blocarea traficului când își duceau copiii la școală

Poliţia Locală face apel la brașovenii care își transportă sau își ridică copiii de la școală să nu mai blocheze traficul minute în șir. „Șoferii care transportă elevii până în poarta școlilor staționează fără să le pese că există riscul să împiedice accesul ambulanțelor ori pomperilor aflați în misiune, încurcându-i în acelașți timp pe ceilalți participanți la trafic și chiar pe pietoni ori bicicliști. Din cauza faptului că la dispeceratul instituției se înregistrează din ce în ce mai multe sesizări pe această temă, rutieriștii de la Poliţia Locală supravegheaza zonele adiacente unităților de învățământ pentru fluidizarea circulației, intensificând verificările. Cu această ocazie, părinții ar trebui să își reamintească faptul că sancțiunile sunt pentru opriri neregulamentare între 290 și 435 de lei (și între 2 și 3 puncte penalizare), iar pentru staționări neregulamentare între 580 și 725 lei (și trei puncte penalizare), conform Codului rutier”, arată un comunicat al Poliției Locale.

Doar în ultimele două zile, polițiștii locali au sancționat contravențional aproximativ 20 de șoferi surprinși într-una din situațiile amintite.

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

2 Comentarii

  1. Adorian Moldoveanu

    Păi “maimutoii” ăștia de polițai locali ei nu cred in educatie, unii dintre ei nici liceul nu il au. Trebuie sa-si faca norma cumva.

  2. Si educatia iti spune tie sa incalci regulile de circulatie? Educatia iti spune sa blochezi accesul ambulantei ca sa iti lasi odrasla in usa scolii?
    Cat despre politistii locali, spre stiinta ta, trebuie sa aibe minim liceul pentru a ocupa un post.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*