Stiri Brasov, Timp liber

#șîeu IT-ișii de la DCI România, cu afaceri anuale de peste 1,4 milioane de euro, întrerup lucrul pe 15 martie. „Dacă am fi avut autostrăzi, ne puteam dezvolta mai mult”

DCI România, companie din domeniul IT, cu peste 60 de angajați la Brașov și cu afaceri anuale de peste 1,4 milioane de euro, se alătură protestului anunțat de omul de afaceri Ștefan Mandachi pentru susținerea construcțiilor de autostrăzi. Cristian Cioacă, managerul DCI România, spun că business-ul germanilor de la DCI AG în România este sugrumat de lipsa mobilității. „Dacă exista această posibilitate, am fi deschis mai multe puncte în țară. Așa sunt nevoit să mă concentrez pe Brașov, dar nu pot nici să angajez mai mulți oameni pentru că ar interveni fenomenul de canibalizare”, a spus Cioacă.

Pentru a înțelege mai bine ce înseamnă dezvoltare în domeniul de business (pentru alegătorii tip PSD), trebuie spus că bugetul României ar avea mai mult de câștigat în cazul unor afaceri înfloritoare, taxele și impozitele plătite ajungând în bugetele din care se plătesc pensii, ajutoare sociale, dar și în cele de investiții, pentru ca cei care guvernează țara să le ofere cetrățenilor o siguranță mai mare, un aer mai curat sau o posibilitate mai largă de activități în care să își petreacă timpul liber.

Brașovul pare să ofere o susținere majoră protestului inițiat de omul de afaceri Ștefan Mandachi, după ce primarul George Scripcaru a anunțat că angajații Primăriei Brașov se vor solidariza cu acest protest, având în vedere că orașul a pierdut foarte multe investiții din cauza infrastructurii deficitare, și după ce cârciumarii brașoveni au anunțat că vor întrerupe activitatea pe 15 martie, la orele 15.00, timp de 15 minute.

 

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*