Profesorii din alte țări europene au probleme asemănătoare celor din România, potrivit participanților la proiectul Erasmus „Drepturile copilului“, care se desfășoară în aceste zile la Brașov și în cadrul căruia cadrele didactice s-au întâlnit astăzi la Primărie, cu viceprimarul Laszlo Barabas.
Viceprimarul le-a prezentat oaspeților date despre oraș, despre istoria și tradiția multiculturală a Brașovului, le-a vorbit despre prima școală profesională în sistem dual din România – Școala Profesională Germană Kronstadt – și despre intenția municipalității brașovene de a multiplica acest model de succes și în alte domenii decât cel al industriei auto și, desigur, le-a urat oaspeților o ședere cât mai plăcută în Brașov, al doilea oraș turistic al țării.
Străinii nu au „capacitate”
În privința diferențelor, profesorii străini au remarcat că numărul copiilor din clasele românești este mult mai mare decât cel din clasele din străinătate (peste 30, uneori aproape 40 în România, și cel mult 25 în trăinătate), iar la sfârșiul clasei a opta nu există examen de evaluare echivalent cu „capacitatea“ din România. În schimb, micuții români sunt mult mai buni la matematică decât cei din Spania, de exemplu, și mult mai dispuși să utilizeze o limbă străină – așa încât foarte mulți dintre copiii cu care profesorii străini au intrat în contact în România au încercat să vorbească în limba engleză cu aceștia fără să li se ceară în mod special acest lucru.
„Timpul este o problemă atât pentru copii, cât și pentru profesori”
Oaspeții au vorbit despre proiectul la care participă și mai ales despre oportunitatea de a se cunoaște în mediul profesional, dar și de a cunoaște țările pe care le vizitează și de a scăpa de prejudecăți.
„Este un proiect foarte folositor, în primul rând pentru că ne oferă ocazia de a lucra împreună, de a cunoaște fiecare țară participantă și de a scăpa de stereotipuri. Profesorii și copiii au cam aceleași probleme, sistemele – cel puțin la clasele primare – nu sunt chiar atât de diferite pe cât am fi tentați să credem. Timpul este o problemă atât pentru copii, cât și pentru profesori, mai ales în afara programului de școală. Birocrația este o problemă și la profesorii din Spania și din celelalte țări. În plus, profesorii nu au parte de aprecierea pe care o merită, și toți le judecă foarte ușor munca fără să știe foarte multe despre ce înseamnă pregătirea din spatele orelor de curs“, a spus Amalia Brox Martinez, profesor de învățământ primar la o școală din Spania și coordonatorul proiectului.
Delegația a fost compusă din 17 profesori de clasă primară din Spania, Marea Britanie, Polonia și Cehia și cinci profesori români, de la Școala Gimnazială numărul 5. Proiectul a demarat în octombrie 2017, se va finaliza în septembrie 2019 și promovează schimbul de bune practici în învățământul primar din cele cinci țări participante. Profesorii au ocazia de a cunoaște fiecare sistem de învățământ, de a asista la ore de predare sau activități specifice fiecărei școli participante, de a interacționa cu copiii și de a prelua și aplica în propriul sistem de învățământ lucruri care funcționează foarte bine la clasele celorlalți parteneri ai proiectului. Vizita de la Brașov este a cincea întâlnire transnațională din cadrul proiectului și se desfășoară în perioada 10-15 martie.