Social, Stiri Brasov

Un centru de sănătate bazat pe detoxifiere și alimentație vegană va fi deschis în Avantgarden3

În data de 10 martie, în sala de conferință din cartierul Avantgarden 3, peste 250 de persoane au participat, cu entuziasm și bucurie, la o conferință susținută de Maurer Imobiliare, intitulată „Mari adevăruri cu privire la sănătate, boală și vindecare.”

Conferința a fost împărțită, tematic, în două sesiuni. În prima parte, susținută de Iosif Szanto, medic rezident interne și geriatrie, s-au atins subiecte interesante precum: de ce se îmbolnăvesc oamenii, care sunt principalele cauze care determină apariția bolilor degenerative și cum putem combate intoxicarea cronică a organismului.

A doua parte a conferinței, Sorin Necula, terapeut medicină alternativă, a dedicat-o unui subiect extrem de interesant care a fost pe deplin apreciat de către cei prezenți: cum ne poate schimba viața în bine adaptarea unui stil de viață sănătos? Au fost oferite informații foarte utile cu privire la modalități de regenerare și detoxifiere a organismului, despre miracolele pe care le poate produce hrana vie dar și metode de a ne găsi echilibrul mintal și spiritual care să ne ajute să depășim depresia și stresul cronic.

Conferința a găzduit o expoziție de bucătărie vegană, organizată de Iuliana Baciu, asistent medical generalist, în cadrul căreia toți cei prezenți la eveniment au avut posibilitatea să deguste din zecile de preparate sănătoase și gustoase, care reprezintă, în percepția domnului Sorin Necula un ”pas important către o viață sănătoasă în care cuvântul <boală> nu există.”

”Am avut marea plăcere să ascult seminariile susținute de cei doi specialiști dar și să gust din minunatele gustări vegane, care, efectiv, au fost un deliciu. Mulțumesc organizatorilor pentru această oportunitate.”, au fost cuvintele rostite la finalul evenimentului de către o doamnă prezentă, însă acestea au fost gândurile și cuvintele ce au stat pe buzelele tuturor participanților.

La finalul conferinței s-a făcut un anunț important. Inaugurarea unui centru educativ pentru detoxifiere și regenerare în orașul Brașov, alături de deschiderea unui restaurnat vegan în cartierul Avantgarden3, restaurant care va susține dietetic acest centru dar va oferi servicii de alimentație tuturor celor care sunt dorinici să servească o mâncare sănătoasă.

„Linia pe care am mers de la început și pe care am urmat-o întocmai până în acest moment a fost să oferim clienților noștri mai mult decât o casă. Ne-am dorit să le oferim apartenența la o comunitate, să ne implicăm activ în viețile oamenilor. Acest centru de sănătate și implicit inaugurarea restaurantului vegan sunt o altă dovadă importantă că elemente precum resposabilitatea socială și orientarea clienților noștri către un stil de viață sănătos fac parte din obiectivele noastre la nivel de dezvoltare.”, declară Marius Creța, managerul proiectul Avantgarden3 Brașov.

 

Mai multe informații despre acest proiect susținut de Maurer Imobiliare puteți obține la numărul: 0723.299.602 (P)

 

 

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Un comentariu

  1. Familie tanara din California,
    Dorim o persoana serioasa cu experienta,pentru ingrijirea a doi copilasi.
    +49168896522
    +40747372211
    doitakunting@gmail.com

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*