Stiri Brasov, Timp liber

Piațeta din spatele Hotelului Aro se transformă în târg pentru „producătorii adevărați” din zona metropolitană

După câteva dezbateri mai aprinse, consilierii locali brașoveni au adoptat un proiect de hotărâre ce vizează încheierea unui parteneriat între Primărie și Agenţia Metropolitană Braşov în vederea organizării unor evenimente în Piaţeta Sfântul Ioan prin care fermierii, producătorii de preparate alimentare şi meşteşugarii din localităţile incluse din zona metropolitană să își poată promova şi vinde mărfurile. Practic, la „târgurile săptămânale” ce se vor organiza în acest spațiu, producătorii nu vor plăti o taxă de ocupare a domeniului public.

Unii consilierii au fost nemulțumiți de faptul că detaliile parteneriatului nu au fost prezentate în expunerea de motive şi raportul de specialitate, ci s-a menţionat doar că este vorba de activităţi social-culturale. „Ideea acestui parteneriat este ca la sfârşit de săptămână, Agenţia Metropolitană Braşov să organizeze evenimente prin care producătorii locali să îşi poată vinde produsele în standuri ce le vor fi puse la dispoziţie şi într-un cadru organizat, cu respectarea tuturor prevederilor legale. Eu nu vor plăti nici o taxă pentru ocuparea domeniului public. Parteneriatul a fost semnat cu Agenţia Metropolitană Braşov, pentru că ei pot organiza astfel de evenimente”, a explicat primarul George Scripcaru.

 

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*