Economic, Stiri Brasov

Fostul proprietar al TVS Holding, Gheorghe Maftei, vrea să transforme fostul han Coroana de Aur în hotel

Fostul han Coroana de Aur, vândut de compania brașoveană Aro Palace SA, după ce zeci de ani de zile îșio amenajase sediul administrative în cadrul acestuia, va fi transformat în hotel de Gheorghe Maftei, fostul proprietar al televiziunii TVS Brașov. Acesta a achiziționat în luna noiembrie clădirea, achitând 1,2 milioane de euro (plus TVA), după ce participase și la licitațiile anterioare, când oferta era de 1,7 milioane de euro. Contactat telephonic, omul de afaceri nu a dorit să facă niciun fel de comentarii cu privire la viitoarea dezvoltare a clădirii.

Maftei o ia, astfel, pe urma fostului său partener de afaceri, Ioan Bendei, care, și-a deschis Victory Hotel pe Bulevardul Victoriei. E drept, Bendei a fost condamnat recent la patru ani de închisoare cu executare pentru implicarea în dosarul „Mită la LPF”.

Maftei a obținut certificatul de urbanism pentru transformarea acestei clădiri în hotel, prin supraetajare și mansardare. Terenul afectat de acest proiect are o suprafață de 2.100 mp și este inclus în ansamblul arhitectural „Centrul istoric – Cetatea Brașovului”, iar purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, a precizat că în vederea implementării proiectului, proprietarul va trebui să țină cont de toate restricțiile specifice unei astfel de zone.

„Investitorii care vor să dezvolte acest proiect au de obținut mai multe avize, inclusiv de la Direcția de Cultură a Județului Brașov. Ei vor trebui să prezinte proiectul fațadei clădirii, ștampilat de Direcția Județeană de Cultură Brașov și să respecte toate condițiile prevăzute în avizul emis de această instituție. La fronturi (porțiunile de la stradă, adică spre strada Mureșenilor și Piațeta Enescu – n.r.) se vor respecta înălțimile existente, păstrându-se cotele clădirilor învecinate”, a subliniat Sorin Toarcea. În conformitate cu proiectul prezentat în vederea obținerii certificatului urbanistic, corpul B al fostului han de pe Mureșenilor va fi supraetajat, mansardat apoi amenajat, astfel încât în el să funcționeze spații comerciale și hotel, iar Corpul C va fi „remodelat și reamenajat”.

Totodată, pentru a demara proiectul, dezvoltatorul va trebui să rezolve problema accesului auto și al parcărilor, problema traficului rutier urmând să fie analizată de către Comisia de Circulație din cadrul Primăriei.

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*