Social, Stiri Brasov

FOTO La doar 30 de ani, o brașoveancă a trimis anul trecut 1500 de oameni la muncă în Germania. Care sunt domeniile în care brașovenii vor să lucreze în străinătate

De 5 ani, Cristina Mihai lucrează în cadrul companiei specializate și experimentate în recrutarea și plasarea forței de muncă în străinătate, Perspective 4 You. Odată ce a înțeles ce presupune această activitate a decis să înceapă un business, oferind servicii de consultanță și management.

Cristina Mihai, în vârstă de 30 de ani, a lucrat în câteva corporații, până și-a dat seama că vrea să fie anteprenor și să reprezinte un partener de încredere, atât pentru angajator, cât și pentru candidații care-și caută un loc de muncă potrivit. „Vorbesc foarte bine limba germană, iar din acest motiv, niște cunoștințe care urmau să plece la muncă în Germania m-au rugat să le ajut să-și organizeze plecarea. Eu am fost cea care a intermediat discuțiile dintre ei și viitorul angajator. Pentru că totul a decurs foarte bine, am păstrat legătura cu acel angajator, care, ulterior, m-a contactat direct și mi-a cerut ajutorul”, povestește  brașoveanca.

 

Din cei care pleacă în Germania, 90% provin din mediul rural

Anul trecut aceasta a plasat aproximativ 1500 de muncitori în Germania, majoritatea românilor dorindu-și să lucreze în fabrici, abatoare sau în agricultură. Ei decid să plece, doarece salariile pe care le primesc în afară sunt mult mai mari decât cele din România. „Aproximativ 90% dintre persoanele care pleacă prin intermediul nostru în Germania provin din mediul rural, cererea fiind din ce în ce mai mare în fiecare an”, spune Cristina.

Deoarece există posibilitatea ca o firmă să-și blocheze activitatea din cauza lipsei de forță de muncă locală, acesta decide să își suplimenteze resursa umană, apelând la muncitorii externi. Atragerea oamenilor cu nevoi speciale este importantă în acest sens, din punctul de vedere al Cristinei. „Persoanele cu nevoi speciale sunt demne de luat în seamă și, de cele mai multe ori, s-au dovedit a fi extrem de productive. Din păcate, sunt anumite domenii în care nu pot fi încadrate, deoarece munca este mult prea brută, ca de exemplu în constucții”, afirmă Cristina.

 

Muncitorii străini din Nepal sau India se adaptează cel mai ușor

Cei mai buni muncitori străini sunt cei din Nepal sau India, deoarece ei sunt extrem de motivați, fac ceea ce li se spune și se adaptează ușor în orice circumstanță. Domeniile pe care aceștia se pliază cel mai bine sunt construcțiile, industria și HORECA. „Angajatorii cu care am colaborat și colaborăm țin cont atât de profilul culturat, cât și de cel psihologic al muncitorilor. Cei din Nepal și India se adaptează ușor, însă au anumite nevoi de care angajatorul trebuie să țină cont. De exemplu, regimul alimentar al lor este puțin diferit de cel românesc. Ei consumă preponderent orez, paste și legume. Astfel, majoritatea angajatorilor optează să angajeze și un bucătar din țara de origine a acestora”, afirmă Cristina.

 

Angajatorii trebuie să ofere 3 mese pe zi

Compania sa percepe comisioane de intermediere de la angajatori, însă, pentru ca muncitorii străini să lucreze la potențialul lor maxim, angajatorii români trebuie să le ofere anumite condiții. „În principiu, muncitorii străini care vin să lucreze în România nu au socilitări speciale. Este important însă ca aceștia să fie cazați corespunzător, maxim câte 4 persoane de aceeași naționalitate, într-o cameră dotată cu toate utilitățile necesare. Angajatorii trebuie să le ofere, pe lângă cazare, și 3 mese pe zi”, susține Cristina.

 

Anul 2018 a fost cel mai bun an pentru companie, ajungând la un business de aproape un million de lei. „Nu avem atât de multe locuri de muncă disponibile în Germania, pe cât de multe persoane vin zilnic la noi la birou și se înscriu pentru plecare. Salariile minime pe care aceștia le acceptă pentru a pleca sunt undeva în jur de 1200 – 1300 euro net/lună net. Masa și transportul sunt, în majoritatea cazurilor, asigurate de către angajator”, afirmă Cristina.

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*