Social, Stiri Brasov

Încă un caz de gripă porcină confirmat la 20 de kilometri de Brașov. Autoritățile au trecut la uciderea porcilor din cartierul de rromi

Astăzi a fost confirmat cel de-al treilea caz de gripă porcină într-un cartier de rromi din Sfântu Gheorghe, după ce la sfârşitul săptămânii trecute au fost identificate două cadavre ale unor porci, la groapa de gunoi a orașului.  DSV Covasna a decis să sacrifice de urgență toate animalele aflate în gospodăriile din cartierul de rromi – aproximativ 60. De la Sfântu Gheorghe până în județul Brașov sunt aproximativ 20 de kilometri.

 

Reprezentanţi ai Direcției Sanitar – Veterinare Covasna au precizat că măsura a fost luată pentru ca boala să nu se extindă.

Uciderea porcilor s-a început din cauza faptului că a fost depistată boala la un alt animal, la un alt proprietar, și se pare că există riscul de a se dispersa. Soluția este să ucidem toți porcii. După ce se finalizează cercetarea putem să spune dacă va fi afectată populația județului Covasna, depide în ce măsură se extinde pesta’’, a declarat directorul DSV Covasna, dr. Siko Barabasi Sandor potrivit realitateadecovasna.net.

Direcția Sanitar Veterinară Covasna îi sfătuiește pe localnici să anunțe de urgență orice caz de moarte sau îmbolnăvire a porcilor.

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*