Stiri Brasov, Timp liber

„Maratonul Zăpezii” se va desfășura sâmbătă la Râșnov

Sâmbătă, va avea loc cea de-a opta ediție a „Maratonului Zăpezii Rășnov”, un eveniment unic în România, dar și în Europa. Ediția de anul acesta are un character simbolic, maratoniștii alergând compact în „Stafeta Rășnovului”, prin zona istorică și turistică a orașului.

Asociația Club Sportiv Eco-Alpin organizează cea de-a opta ediție a „Maratonului Zăpezii Râșnov”, pe 2 februarie, în parteneriat cu Primăria Orașului Râșnov și Consiliul Județean Brașov. Acesta face parte dintr-un ciclu de maratoane istorice „Din dragoste pentru România și istoria ei”, prin care maratoniștii din România aleargă în cele mai încărcate locuri de istorie ale țării, transmițând în randul tinerilor respect și recunoștință pentru înaintașii nostri.

„Maratonul Zăpezii Râșnov” este un eveniment unic în România și în Europa, doarece participanții trebuie să-și testeze limitele în condiții de iarnă, la temperaturi negative și pe zăpadă. Aceștia vor alerga în 2 probe, cursa populară de copii și maraton, putând admira centrul istoric al orașului, Valea Glajeriei, cât și masivele muntoase Piatra Craiului sau Postăvarul.

Startul se va da la ora 9.00 din Piața Unirii, de către primarul orașului Râsnov, Liviu Călin Butnariu. Sosirea în cursa populară va fi în Piața Unirii, pentru cei din cursa populară, și la Centrul de Pregătire Montană Himalaya de pe Valea Glăjeriei, pentru participanții la proba de maraton.

Grupul de alergători în proba de maraton (42,195 km) va fi alcătuit din 15 maratoniști cu experientă. Printe aceștia se numără o maratonistă din Japonia, Hiroko Ogawa, 3 din București, 1 din Adjud, 2 din Bistrița, 2 din Brăila, 2 din Galați, 1 din Brașov, 1 din Codlea, 1 din Chiajna, 1 din Râșnov.

Grupul de 100 copii este format din elevi ai școlilor din Rășnov, care vor alerga pe o distanță de 1 km, fiind echipați în tricouri albastre, galbene și roșii. Premierea acestora va avea loc imediat după terminarea cursei, în Piața Unirii, iar cea a mararatoniștilor se va desfășura la Cabana Himalaya, începând cu orele 15.30.

Parteneri în organizarea maratonului sunt Isostar România, Artsport.ro, DJTS Brașov, ARPIA și APIS Carpatica – PFA Achim Ștefan Decebal.

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*