Stiri Brasov, Timp liber

#fwdBV: FOTO – Cum a transformat un brașoven o dubă într-o afacere de succes prin care te poți promova original

Cei care vor să își facă brandul cunoscut, într-un mod creativ și oarecum ieșit din comun, au posibilitatea să închirieze o dubă. Tânărul Alexandru Vițalariu a transformat o dubă Citroen HY, fabricată în 1971, într-o platformă de promovare.

„Decât o dubă“ este proiectul pe care tânărul brașovean Alexandru Vițalariu l-a gândit pentru a încuraja creativitatea, iar duba lui poate fi închiriată acum pentru evenimente, party-uri, mici afaceri, sau chiar pentru filmări de reclame. „Proiectul a fost dezvoltat ca un side project pentru Agenția Grin. Am vrut să ieșim din birou și să cunoaștem brand-urile (create de noi și nu numai), acolo unde ele se activează. Asta a însemnat să găsim o platformă creativă, dar și un mod ingenios și modern de comunicare cu brand-urile. Citroen-urile HY, adică marca și modelul de dubă cu care lucrăm, a însemnat de mult o pasiune pe care am pus-o în practică începând cu duba portocalie”, ne-a mărturisit Alexandru.





Povestea afacerii a început anul trecut, când, la început de august, a achiziționat o dubă Citroen HY, fabricată în 1971, pe care mai apoi a restaurat-o. „La două luni distanță, cum necesarul de piese creștea, am plecat în Olanda, unde am găsit o mână de oameni cu totul pasionați în restaurarea acestor bucăți de istorie. Cu câteva zile înaintea plecării, am găsit un anunț pe internet cu un alt HY de vânzare, vopsit portocaliu. Am fost să văd duba, dar știam că nu voi pleca fără ea de acolo. Zis și făcut, seara aveam duba la Brașov, pregătită pentru un proiect viitor”, își amintește antreprenorul cum a început să își dezvolte afacerea.

Investiție de 40.000 de euro

Acum, tânărul de 29 de ani deține trei dube, două dintre ele fiind încă în proces de restaurare, ținând cont că este vorba de o muncă destul de migăloasă. „Am început participarea la evenimentele din țară promovând un brand de țigări, dar urmărind solicitările din ce în ce mai multe, am decis achiziționarea celei de-a treia dube, cea albastră, direct din Franța”, a explicat acesta. A investit în această afacere aproximativ 40.000 euro, iar profitul a început deja să se contureze și se apropie de 10.000 de euro, chiar facă primul eveniment al dubei a fost doar în aprilie 2018.

250 euro/zi, chiria pentru o dubă

Duba poate fi dusă la festivaluri, ca food truck, poate fi un bar pe patru roți sau poate fi chiar pupitru pentru DJ la un eveniment muzical. De asemenea, poate fi folosită și pentru proiectarea filmelor în aer liber, un mijloc de a promova siturile istorice sau de promovare la evenimentele automotive. Anul acesta, duba lui Alexandru a participat la o serie de evenimente de anvergură, cum ar fi: Festival du Bonheur (Constanța), Street Food Festival  Brașov și Timișoara, Neversea, Electric Castle, Summer Well, dar și la evenimente mai mici. Acesta și-a dat seama că dacă vrea ca dubele lui să fie căutate, nu trebuie să le livreze clientului goale, așa cum practicau alții. „Știam că nu poți livra un produs/proiect no-name către un client și aici a intervenit proiectul de branding al acestora, urmărind o denumire foarte simplă, catchy, universal valabila. Așa a apărut «Decât o Dubă» platforma de promovare cool pentru business-uri de toate dimensiunile”, își descrie Alexandru afacerea.

Duba poate fi închiriată cu 250 euro/zi, însă în cazul deplasărilor mai lungi este necesar transportul cu platforma.

Pentru varianta completă a articolului, detalii AICI.

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*