Stiri Brasov

CFR va cumpăra trenuri electrice noi, în valoare de peste 120 de milioane de euro, cu ajutor din bani europeni

Autoritatea pentru Reformă Feroviară va lansa prima licitație pentru achiziția de trenuri electrice. 20 de rame electrice noi vor fi achiziționate, în prima etapă, valoarea acestora fiind estimată la 120 milioane euro. Noile rame vor trebui să atingă viteza de 160 km/h și să asigure, fiecare, o capacitate de transport de cel puțin 190 locuri pe scaune. Finanțarea va fi asigurată din fonduri europene, informează Club Feroviar.

Autoritatea pentru Reformă Feroviară estimează că anunțul de participare va fi publicat la 28 ianuarie 2019, urmând ca procedurile de atribuire să se desfășoare începând cu 4 februarie 2019. Criteriile de atribuire urmăresc cel mai bun raport calitate – preț, însă este pentru prima dată când componenta financiară, cu pondere de 49%, este aproape la egalitate cu oferta tehnica, aceasta având o pondere de 51%. Contractul nu va fi împărțit pe loturi.

Ulterior, vor fi organizate și licitațiile pentru celelalte tipuri de material rulant, care va fi utilizat în traficul feroviar pe distanțe medii și interregionale. Valoarea totală actuala a fondurilor eligibile pentru achiziția de material rulant – prevăzute în POIM 2014-2020 – este de circa 250 milioane euro, cu posibilitatea suplimentării acestora.

 

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*