Economic, Stiri Brasov

Din 15 ianuarie, taximetriștii încep depunerea cererilor oficiale pentru majorarea tarifelor. Creșterea va fi de 20 – 30 de bani

Reprezentanții Primăriei Brașov au precizat că începând cu data de 15 ianuarie, taximetriștii vor începe depunerea documentațiilor în vederea majorării tarifelor practicate. În conformitate cu anunțul taximetriștilor făcut încă din luna decembrie, tariful de zi ar urma să crească de la 1,99 lei/km la 2,19 lei/km, iar tariful de noapte ar urma să fie majorat de la 2,3 lei/km la 2,6 lei/km. În conformitate cu prevederile Consiliului Local Brașov, tarifele maximale pot ajunge însă la 2,2 lei/km pe timp de zi și 3,3 lei/km pe timp de noapte, prețuri care nu pot fi depășite.

Înștiințarea inițială de majorare a fost depusă de către dispeceratele firmelor Ro, ATI și City, unde sunt înregistrate aproximativ 300 de mașini din cele 1.400 existente și a fost însoțită și de o notă de fundamentare pentru noul tarif. Reprezentanții Compartimentului de specialitate din cadrul Primăriei au precizat că, pentru ca noul tarif să poată fi aplicat, este necesar ca fiecare șofer să depună o solicitare însoțită de o notă de fundamentare. Totodată, de luna viitoare, vor fi eliberate și noile autorizații și noile buline mov pentru taximetre, care vor fi valabile pe o perioadă de 5 ani.

Față de ultima preschimbare a autorizațiilor operată în 2013, când au fost retrase 50 de autorizații ca urmare a renunțării la această meserie de către unele Persoanele Fizice Autorizate care se pensionau, acum, nici o autorizație nu va fi anulată din cele 1.431, deoarece după modificarea legislației în domeniu, orice PFA se poate fi transformat în SRL, iar apoi poate fi preluat de către o altă persoană. În rest, toți taximetriștii au avut documentațiile solicitate în regulă și au respectat și cerința ca mașinile folosite să nu fie mai vechi de 10 ani.

 

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*