Cele mai mari cinci proiecte imobiliare private, aflate acum în diferite etape de construcție, necesită investiții ce depășesc o jumătate de miliard de euro, potrivit calculelor Profit.ro. Odată finalizate, acestea vor pune pe piață nouă clădiri de birouri și două malluri. Cele mai scumpe șantiere sunt dominate de investitori cu capital sud-african, israelian, american și suedez, însă lista este condusă de un antreprenor român. Geografic, marile proiecte imobiliare la care se lucrează în prezent sunt localizate în București, Timișoara, Brașov și Sibiu.
Sectorul imobiliar care atrage în acest an cele mai mari investiții este cel al birourilor. Dezvoltatorii urmează să livreze anul acesta circa 400.000 de metri pătrați de sedii de firme, o suprafață de două ori și jumătate peste cea construită anul trecut. Aproximativ 43% din această suprafață se construiește pe marile șantiere identificate de Profit.ro. Numai în cele nouă clădiri de birouri care fac parte din top cinci șantiere scumpe vor lucra peste 17.000 de corporatiști.
De departe, cel mai complex proiect imobiliar inițiat în ultimii ani este Openville din Timișoara. Antreprenorul ieșean Iulian Dascălu, alături de partenerul său sud-african Atterbury Europe, a estimat investiția necesară acestui ansamblu urbanistic la 220 de milioane de euro.
Proiect de 120 de milioane de euro la Brașov cu finalizare în 2020
La rândul său, dezvoltatorul imobiliar AFI Europe, proprietarul celui mai mare mall din țară, lucrează tot la un proiect care combină retailul cu birourile, la poalele Tâmpei. Investitorul a anunțat că va aloca 120 milioane euro în construcția centrului comercial AFI Brașov, care include 200 de magazine, și în unul din cele două turnuri de birouri care se vor ridica peste mall. Proiectul este construit în locul fostei platforme industriale Hidromecanica, care a rămas un teren de circa patru hectare, achiziționat în 2010 de operatorul hipermarketurilor Cora și vândut în pierdere către AFI Europe în 2015 pentru 9,7 milioane de euro. AFI Brașov va avea o suprața comercială de 45.000 mp, iar zona de birouri va măsura 25.000 mp. Ambele au ca termen de finalizare primăvara anului 2020. În prezent, constructorul Danya Cebus – parte a grupului AFI – a ieșit cu structura de rezistență din pământ și se lucrează la primul nivel al complexului.
Un comentariu
Cea mai mare prostie ! Sa faci un mall in centrul unui oras si sa mai ai si aprobarile si laudele pt asta.
A ingreunat circulatia de tot in centru si o sa il blocheze total acest mall, a taiat ilegal o portiune – fasie de cativa zeci de metri de verdeata si va aduce ca si alte super marketuri si mall produse din afara- importuri, noi suntem doar piata de desfacere. De la circa 3000 locuri de munca o sa fie 500 . Bravos Natiune!