Social, Stiri Brasov

Brașovenii s-au dus de la ora 5.00 să plătească impozitele locale, deși casieriile s-au deschis abia la 8.00

Cozile pentru plata taxelor şi impozitelor au apărut marţi şi la Braşov, în prima zi în care s-au putut achita, mulţi oameni aşezându-se la rând de la ora 5.00. În două ore şi jumătate, 300 de persoane îşi plătiseră deja impozitele.

Coada pentru plata taxelor şi impozitelor locale s-a format, la Braşov, începând cu ora 5.00, deşi casieriile s-au deschis abia la 8.00.

Marţi a fost prima zi în care s-au putut achita taxele şi impozitele la Braşov.

„De la ora 5 dimineaţa, după cum mi-a spus gardianul, erau aproximativ 100 de persoane la coadă. Ghişeele s-au deschis la ora 8.00. (…) Nu ştiu de ce. Aşa sunt ei obişnuiţi, nostalgia vremurilor trecute, probabil, desi sunt atâtea posibilităţi de plătit!. Se pot plăti şi online şi, în plus, sunt atâtea zile până în 31 martie, dacă vor să primească şi bonificaţia de 5%”, a declarat directorul Direcţiei Fiscale Braşov, Marian Voinescu pentru Mediafax.

 În două ore şi jumătate, aproximativ 300 de persoane îşi plătiseră deja impozitele.

La Direcţia Fiscală a fost implementat şi sistemul de bonuri de ordine şi în plus, în vechiul sediu au rămas doar casieriile, după ce ghişeele pentru informaţii au fost mutate într-un sediu alăturat.

 În acest an, braşovenii plătesc impozite uşor mărite, cu aproximativ 10% pentru clădiri şi autoturisme şi cu aproximativ 15% pentru terenuri.

„La Braşov impozitele n-au mai fost crescute în ultimii opt ani, astfel că am venit cu o ajustare, având în vedere şi inflaţia, s-a făcut o echilibrare”, a spus Marian Voinescu.

 

Sursă foto: Știridebrașov.ro

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Un comentariu

  1. Pe ghiseul.ro inca nu au dat drumul la plati deci e normal cand vezi eroarea “Momentan institutia Braşov a blocat platile cu autentificare. Va rugam reveniti. Va multumim pentru intelegere.
    mentenanta sistem” sa iti dai seama ca se vor forma cozi !

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*