Stiri Brasov, Turism

Drumul de legătură spre observatorul de urși din Cheile Râșnoavei va fi modernizat cu 1,26 milioane de lei

Pe lângă investiţiile majore în infrastructura turistică, cum sunt, de exemplu, cele de la Cetate, din centrul istoric sau liftul pe planul înclinat, în Râşnov se fac investiţii şi pentru atragerea turiştilor care iubesc muntele, al căror număr creşte de la an la an. Una dintre aceste investiții, inaugurată acum doi ani, este un observator de urşi, amenajat într-o zonă care oferă peisaje spectaculoase, pe Valea Lungă, în continuarea Cheilor Râșnoavei.

În acest context, edilii rânoveni au în plan să modernizeze și șoseaua care face legătura cu această zonă. Investiția în amenajarea Drumului Valea Lungă, care este unul forestier, este estimată la 1,26 milioane de lei. Constructorul care va câștiga contractul va trebui să acorde o garanție de doi ani pentru proiectul executat, iar lucrările ar urma să se deruleze pe o perioadă de trei luni, urmând să fie refăcută infrastructura din piatră spartă pe o porțiune de 2,2 km. Primăria Râșnov a refăcut în urmă cu câțiva ani drumurile forestiere din zona Cheilor Râșnoavei cu fonduri obținute de la Uniunea Europeană, astfel încât să existe o mai mare accesibilitate și către zona special amenajată pentru grătare.

Totodată, în perioada 2008-2009, Primăria Râşnov a finalizat primul proiect pentru construcţia de drumuri forestiere, în valoare de un milion de euro, bani europeni cu care s-au construit 7,5 km de drum între Valea Glăjeriei şi Cabana Diham.

 

 

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*