Social, Stiri Brasov

Britanicii de la Telegraph scriu despre „războiul uitat care a făcut Transilvania românească”: Brașovul, cucerit de români pe 7 decembrie 1918

Britanicii de la Telegraph dedică o pagină întreagă „războiului uitat care a făcut Transilvania românească”. Fără a ține cont de sintagme patriotarde, fără ca ideile să fie trecute printr-un filtru naționalist, cuvintele par să dea naștere unei alte povești, mult mai dureroase, despre o Românie oportunistă și despre o ardere a imperiilor vremii într-un foc al arhaicului.

 

Uneori, lumea poate părea bătută în cuie. Puteți să vă uitați la hartă și să credeți că a fost întotdeauna așa – granița care desparte o țară de alta a urmat mereu această creastă montană sau acel râu; că un loc pe care unii îl celebrează a fost întotdeauna parte din statul respectiv, că o anumită regiune, puternic asociată cu o națiune, a fost întotdeauna o cusătură în acea tapiserie clară.

Ați putea gândi cu siguranță acest lucru despre Transilvania. Sunt numai câteva porțiuni de teren european care par mai strâns legate de țara mamă decât Transilvania. S-ar putea chiar argumenta că Transilvania este România, că România este Transilvania – o emblemă totemică care definește țara în ochii internaționali. Adevărat, imaginea zonei – cu toți Dracula în pelerine foșnitoare și castelele cu turnuri ascuțite cocoțate pe vârfuri de munte – poate aduce a Halloween, dar este iseparabilă de percepția generală a României; un tatuaj pe brațul Bucureștiului care nu poate fi șters.

Și totuși, lăsând deoparte întrebările legate de populație și etnie, Transilvania a fost legată oficial de România doar timp de un secol. Într-adevăr, cu exact 100 de ani în urmă, în ceața din ianuarie 1919, era încă, în mod efectiv, doar în curs de a deveni românească: soldații intră în vest pe contururile împădurite și neregulate, câștigând un teren care era în mod oficial maghiar. Epoca străinilor care consideră această enclavă a legendei vampirice și a reputației gotice a fi un simbol al tuturor lucrurilor românești avea să urmeze zeci de ani mai târziu (deși celebrul roman al lui Bram Stoker era deja publicat de 22 de ani, largul ecran argintiu care urma să-l transforme pe Dracula în principalul ingredient al unui coșmar global nu era nici măcar o scânteie în conștiința regizorilor de la Hollywood). În schimb, lumea largă nu privea la Transilvania cu cine știe ce fascinație. Era, mai degrabă, o regiune fără o identitate națională adecvată; un os pentru care mai mulți câini fuseseră pregătiți să lupte, dar fără puterea de a-și revendica premiul în mod concludent.

Bineînțeles, nu era un caz singular. Paginile atlasului european s-au schimbat enorm în a doua decadă a secolului al XX-lea, pe măsură ce focul Primului Război Mondial mistuia o bucată serioasă din lumea veche și o înlocuia cu ceva mult mai proaspăt. State noi sau reconfigurate – Polonia și Cehoslovacia printre ele – urmau să se nască pe măsură ce gloanțele și brutalitatea din 1914-1918 ucideau cele două imperii care aveau în mâini cea mai mare parte a continentului. Regatul austro-ungar, care și-a extins puterea mult peste Viena și Budapesta, a fost condamnat; la fel și influența otomană, care s-a extins de la Constantinopole (Istanbul) până dincolo de Balcani, pentru timp de aproape șase secole. Pentru Transilvania, care a fost prinsă timp de secole între cele două, mijeau zori noi.

România însăși putea fi considerată cu greu o piesă bine definită a puzzle-ului european, în zorii lui 1919. Deși diferite părți din ceea ce constituie acum România modernă – Valahia (Țara Românească) și Moldova, precum și Transilvania – au existat ca principate încă din vremea medievală, un stat românesc în adevăratul sens al cuvântului s-a solidificat abia la sfârșitul secolului al XIX-lea. Moldova și Țara Românească se aflau sub papucul otoman, dar pe măsură ce super-statul turcesc a intrat în anii de amurg, cele două țărișoare au reușit să se elibereze – inițial, în 1859, ca Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești, aflate încă sub suzeranitatea otomană, și abia mai târziu, în 1881, ca Regat Independent al României. Încă mai păstra această poziție precară atunci când a sosit 1914, iar Pământul a fost aruncat în infern.

România a supraviețuit Primului Război Mondial printr-un amestec de negare și înșelăciune – a rămas neutră în primii doi ani, apoi în mod clandestin aliată puterilor Antantei (Marea Britanie, Franța, Rusia și celelalte), în vara anului 1916, printr-un tratat secret. Antanta a promis să dea României diferite felii de teritoriu maghiar cu populație majoritară română, în schimbul unui atac reușit asupra flancului de est, mai puțin păzit, al Austro-Ungariei. A fost o mișcare curajoasă. Și, de asemenea, la început a părut un act nebunesc. România a atacat la nord-vest după declararea intrării sale în război, la 27 august 1916, dar aceasta a adus un răspuns rapid și foarte dur din partea Puterilor Centrale (Germania, Austria-Ungaria, Bulgaria, Imperiul Otoman și alții). Până în decembrie 1916, Bucureștiul era în mâinile inamice. Lăsată de izbeliște între vrăjmașii săi prin retragerea Rusiei din conflict în 1917, România a rămas să-și lingă rănile și a renunțat efectiv la independența sa, precum și la părți ale teritoriului, pe care le-a cedat atât Bulgariei cât și Austriei, prin condițiile dure ale Tratatului din București, din 7 mai 1918.

Și totuși, încă mai rămăsese destulă putere în acest câine rănit. Pe măsură ce Primul Război Mondial începe să fie câștigat tot mai clar și decisiv spre vara lui 1918, României i s-a arătat șansa. Și chiar când tot restul Europei urmărea să potolească flăcările în orele de toamnă ale lui 1918, o țară care părea că a fost înghițită în 1916 a aruncat ultima rezervă de gaz pe foc. Pe 10 noiembrie, cu o zi înaintea încheierii armistițiului pe Frontul de Vest, România declară din nou război Puterilor Centrale și, două zile mai târziu, începe o ofensivă susținută de împingere a frontului de nord-vest în interiorul teritoriului maghiar.

Ținta ei era o Transilvanie pe care, din punct de vedere etnic, o considera a ei, dar care a fost mult timp o posesie a Ungariei sau a Imperiului Otoman. Transilvania a fost din 1867 un element oficial, formal, al Imperiului Austro-Ungar, dar pe măsură ce toamna anului 1918 s-a transformat într-o altă iarnă sumbră, o bună parte din ea a fost la îndemâna României. La 1 decembrie, nou-înființata Adunare Națională a Românilor din Transilvania și Ungaria a declarat cu voce tare „unirea tuturor românilor și a teritoriilor locuite de ei cu România”. La 7 decembrie, Brașov (acum cel de-al doilea mare oraș din Transilvania) a căzut. În ajunul Crăciunului, a urmat Clujul, capitala regională. Și pe măsură ce 1919 apărea la orizont și un continent neatent și obosit își făcea drum către o concluzie defectă a primului Război Mondial prin Tratatul de la Versailles (28 iunie 1919), România a adus avantajul pe terenul său. Satu Mare, aflat aproximativ la granița modernă cu Ungaria, a fost capturat pe 19 aprilie. Pe 4 august, când au încetat împușcăturile, trupele române patrulau pe străzile capitalei ungare.

Budapesta avea să îi fie înapoiată, inevitabil, Ungariei, dar cea mai mare parte din ceea ce a fost luat în aceste nouă luni de post-scriptum al Primului Război Mondial – inclusiv Transilvania – a fost cedat oficial României prin Tratatul de la Trianon, din iunie 1920. O înțelegere care conturează încă cea mai mare parte a graniței dintre cele două state, 99 de ani mai târziu.

Puteți vedea cicatricile acestei conflagrații dacă călătoriți în regiune? Nu chiar. România a trecut prin mult mai rău în secolul următor, de la un guvern fascist la fel de dur ca și cel care a apărut în Germania în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, la un regim comunist care a fost, fără îndoială, cel mai opresiv dintre toate cele de după Cortina de Fier. Clădirile sufocante din perioada comunistă îi dau Bucureștiului aspectul de forță brută (și nu în ultimul rând gargantuescul Palat al Parlamentului, construit de dictatorul Nicolae Ceaușescu, și care este catalogat drept cea mai grea clădire din lume) – dar o călătorie prin Transilvania te va duce prin locuri în care se văd foarte puține semne de traumă. E un amestec de rustic și rural, cu câmpuri care încep din marginea străzilor, și chiar orașele sale au un șarm tăcut și special. Brașovul este cuceritor de drăguț, prins în umbra Carpaților, înconjurând pavajul de piatră al Pieței Sfatului, mărginită de cafenele și restaurante. Sibiul este, poate, chiar mai atractiv – un avanpost regional care a ajuns în centrul atenției ca și Capitală Culturală Europeană în 2007 și care și-a restaurat centrul medieval de o manieră care aduce mai degrabă aminte de Italia decât de estul comunist, cu magazine de înghețată care marcheză perimetrul Pieței Mari. Timișoara – în Banatul de Vest mai degrabă decât în Transilvania, dar câștigată tot în cursul ofensivei românești din 1918-1919, va beneficia cu siguranță de pe urma preluării ștafetei pentru Capitala Europeană a Culturii în 2021.

Cu toate acestea, indiciile că Transilvania a fost întotdeauna o răscruce a Europei, – casă pentru oameni de limbi și crezuri diferite – sunt acolo dacă le căutați. Uriașul bastion gotic din Brașov – ce poartă numele de „Schwarze Kirche” (germană) și „Fekete Templom” (maghiară), dar și pe cel mult mai poetic de „Biserica Neagră“, din limba română – este o blândă aducere aminte că a fost construit în secolul XIV de către vorbitorii de limbă germană ai orașului. Catedrala luterană din Sibiu spune o poveste aproape identică. Numele de odinioară al Brașovului, Kronstadt – Orașul Coroanei, este vizibil în stema sa.

Găsești această moștenire a trecutului chiar și în Bran, pe granița dintre Transilvania și Valahia (Țara Românească), în castelul vag legat de firul mitului lui Dracula (și care este cel mai vizitat obiectiv turistic din România, tocmai datorită acestei legături cu Dracula) și care a fost de asemenea construit în seculul al XIV-lea, de către sașii transilvăneni (locuitorii de etnie germană ai regiunii, încă din Evul Mediu). Chiar nu prea poți să ocolești super-monetizatul vampir aici: te bântuie și în meniurile inundate de suc de roșii de la localuri, și la tarabele de suveniruri de la baza fortificației. Dar, dacă ești atent la istoria și cultura sa, poți evita ideea Transilvaniei ca un clișeu sângeros al României.

E mult mai fascinant și cu o moștenire culturală mult mai vastă decât atât.

 

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*