Stiri Brasov, Turism

Peste 90 de situații de urgență pe pârtiile din Poiana Brașov. Numărul de accidentări a scăzut totuși, față de sezonul trecut

De la deschiderea sezonului de schi, respectiv din data de 8 decembrie, și până la sfârșitul anului, salvatorii montani din Poiana Brașov au fost solicitați să intervină în 91 de situații în care turiștii s-au accidentat sau au rămas blocati în diferite zone ale Masivului Postăvaru, în timp ce practicau sporturi de iarnă în stațiune.

Dintre acestea, in cazul a 43 de persoane a fost nevoie și de intervenția echipajelor SMURD si Ambulanței, care au preluat accidentatii si i-au transportat la unitatile spitalicesti, pentru investigatii suplimentare.

Totuși, sunt mai puține accidente pe pârtie față de sezonul trecut. „Îmbucurător este faptul că, față de aceeași perioadă a sezonului trecut, înregistrăm o scădere a numărului de intreventii de la 102 evenimente inregistrate in luna Decembrie 2017, la 91 de evenimente inregistrate in luna Decembrie 2018. Sperăm ca acest trend descendent, din punct de vedere al accidentelor, să se păstreze in continuare si tot mai putini turisti sa aiba nevoie de interventia noastră”, au precizat reprezentanții Serviciului Public Local Salvamont Brașov.

 

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*