Ultima rundă
Din 2017 am luptat împreună pentru apărarea unor idealuri, unor valori care să ofere oportunități și șanse generației noastre și generațiilor viitoare. Am ieșit în stradă, am boicotat, am pus presiune media și social media. Nu a fost ușor să ținem piept unei organizații care-și cunoaște scopurile, știe regulile jocului, are experiență și anduranță, ceea ce noi, societatea civilă cu siguranță nu avem.
Timp de doi ani de zile s-a reușit transformarea societății civile dintr-una haotică, răsfirată și lipsită de o voce puternică, într-o societate civilă ajunsă aproape de maturitate. Toată experiența adunată în acești doi ani de zile, trebuie folosită în 2019, când sunt alegerile europarlamentare și prezidențiale.
Votul – the last solution
Spațiul era ultima frontieră în Star Trek, iar votul este ultima soluție în bătălia politică. Este ultima și cea mai importantă. Dacă această soluție nu va fi folosită cu înțelepciune, toată lupta începută în 2017 va fi fost fără de nicio șansă de izbândă, iar toate sutele de ore din frig, gazele și bastoanele recepționate de protestatarii din București, vor fi fost pentru nimic.
Europarlamentarele pot părea niște alegeri lipsite de importanță, dar ele vor da o anumă imagine asupra a ceea ce avem în societate acum, înspre ce ne ducem și ce vrem pentru viitor. În acest moment, nu există niciun sondaj de opinie serios în care PSD-ul să nu fie pe primul loc. La doi ani și trei premieri distanță de la alegerile câștigate pe baza unei campanii profesionist făcute, PSD-ul continuă să convingă.
Iluzia bulei noastre, cum că toți sunt împotriva lor, că oamenii știu mai bine, că poporul se trezește doar pentru că unii ies în stradă, este…doar o iluzie. #MuiePSD a ajutat mult la această percepție iluzorie. Ba mai rău, a ajutat conducerea partidului, crescându-i aderența la activul din baza partidului, care s-a simțit atins jignit și ofensat pe nedrept. Că membrul PSD de rând are dreptate sau nu, este o altă poveste, dar ceea ce avertizam încă de la începutul „campaniei”, s-a dovedit a fi real. Baza partidului se raliază în jurul lui Liviu Dragnea, iar el se pregătește cu pași repezi de candidatura la Președinția României. Pe ce baze? Pe bazele unei victimizări constante, întretăiată de mesaje „curajoase” de contra-atac la instituțiile europene, acești „vampiri economici” ai României.
Liviu Dragnea nu poate fi dat jos de societatea civilă ce s-a arătat de multe ori neinspirată în acțiuni, dar nici de opoziția politică ce-i este de multe ori complice – cu excepția notabilă a USR-ului – în planurile de siluire a statului de drept și domniei legii.
Dacă nu vrem un Liviu Dragnea întărit la finalul lui 2019, atunci la Europarlamentarele din Mai va trebui să depunem eforturi sincere și serioase de a convinge lumea să iasă la vot.
Ia uitați-vă în telefon, sigur găsiți 3 oameni pe care-i știți dezinteresați de politică și care n-au fost la vot în 2016. Sigur puteți să-i abordați și să-i convingeți în următoarele 5 luni să se prezinte la vot. Asta dacă considerați cu adevărat că viitorul României stă în cumpănă în acești ani. Asta dacă doriți să trăiți într-o democrație liberală și capitalism în continuare, și nu într-o democrație iliberală, unde unii sunt mai egali în drepturi decât alții, în care unii sunt mai capitaliști ca alții.
Naționalism vs Europenism
„Pesta porcină? Gripa Aviară? Astea sunt ale străinilor care a vrut să ne strice produsele, că are interese aici să ne țină mici și subjugați” – citat din atâția care sunt anti-PSD, mai ales din zona rurală, care paradoxal au înghițit gogoașa propagandei naționalist-comunistoide a unor lideri PSD-ALDE.
Coaliția de la putere are la dispoziție 5 luni de zile să desfășoare și să dezvolte discursul anti-european, naționalist, anti-multinaționale a lui Liviu Dragnea din fața Consiliului Național al partidului, din Decembrie.
Opoziția și societatea civilă are datoria de a contracara aceste mesaje, de a convinge electoratul că apartenența la Uniunea Europeană și NATO este benefică și necesară.
Prima repriză
În 2019 și 2020 avem doi ani electorali. Tredul politic dat de 2019 cu siguranță se va accentua în 2020, iar cei ce nu vor înțelege importanță alegerilor din anul viitor, vor pierde. Iar dacă naționalismul și anti-europenismul va câștiga, viitorul este sumbru pentru toți cei care cred în democrație, în drepturile omului, în domnia legii. 2019 este prima repriză dintr-o finală ce nu se va rejuca. Regulile le știm deja. Echipa noastră a început cu un dezavantaj clar, a recuperat parte din decalaj, iar acum, în pregătirile finalei, este important ca părți importante ale societății să-și facă concesii una-alteia.
Este o nevoie de lideri politici și civici înțelepți, ce să convingă societeatea de imporanța acestor vremuri. E necesar ca noi toți să ne implicăm, de această dată prin lupta argumentelor, pentru a căștiga acest meci.
Fie ca
Fie ca 2019 să fie un început de vitorie pentru valorile europene, trans-atlantice!