Social, Stiri Brasov

200 de cazuri de gripă, înregistrate la Spitalul de Copii. Ce îi sfătuiesc medicii pe brașoveni pentru a evita îmbolnăvirea și apariția unei epidemii

Numărul cazurilor de copii bolnavi de gripă a crescut alarmant, astfel că medicii se tem să nu se ajungă la o epidemie. Conducerea Spitalului Clinic de Urgență de Copii a tras astăzi un semnal de alarmă cu privire la riscurile la care se expun părinții care își aduc copilul la Urgență doar pentru un simplu control, atunci când le curge nasul.

După cum a precizat dr. Liviu Muntean, directorul medical al Spitalului de Copii, numărul de prezentări în Unitatea de Primiri Urgențe s-a dublat față de lunile trecute, ajungându-se la aproximativ 4.000 de pacienți/lună care au apelat la ajutorul medicilor de urgență din cadrul unității sanitare. „Sunt foarte mulți copii aduși în UPU pentru a fi consultați, deși prezintă afecțiuni minore. În felul acesta sunt practic sunt supuși riscului de a lua gripă. De obicei, la sfârșit de an și de sărbători, numărul celor care ajung la Urgență crește, însă a crescut numărul cazurilor de afecțiuni respiratorii și de gripă. Există riscul ca numărul lor să crească și mai mult, dacă nu limităm accesul vizitatorilor în spital, lucru pe care cu greu îl înțeleg unii dintre aparținători, care uneori devin chiar și violenți când li se interzice accesul”, a precizat dr. Muntean.

Cazuri de sugari diagnosticați cu gripă

În conformitate cu datele deținute de către unitatea sanitară, în total, în ultima perioadă au fost înregistrate 200 de cazuri de gripă, dintre care cele mai multe, 194, de tip A, și celelalte 6, de tip B. „Ambele tipuri de gripă au aceleași manifestări, numai că tulpina de virus este diferită. Au fost diagnosticați cu gripă în UPU, în urma aplicării testelor rapide, copii de toate vârstele, de la nou născuți până într-o lună, bebeluși de câteva luni, dar și copii de până la 17 ani. Din fericire, nu au fost cazuri cu complicații care să necesite internarea. Au primit tratament specific, iar cei care au avut și alte manifestări au fost direcționați către Spitalul de Boli Infecțioase”, a explicat dr. Octavian Dumitraș, medic specialist medicină de urgență. 

Sfaturi de la medici

Sfatul medicilor pentru părinți este ca prezentarea cu copilul la Urgență să se facă doar în cazul în care se impune, respectiv atunci când copilul are febră care nu scade la administrarea de antitermice. „Părinții trebuie să se prezinte la UPU cu copilul atunci când acesta are febră mai mare de 38 de grade și care nu scade la administrarea de antitermice. Le recomandăm brașovenilor ca, mai întâi, să le dea acasă ceva pentru scăderea febrei și dacă aceasta într-adevăr nu scade, se impune prezentarea înUrgență”, a subliniat directorul medical al Spitalului de Copii.

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

2 Comentarii

  1. Pingback: Dezvăluirile unor mămici: saloane cu pereți mucegăiți, încălzite cu calorifere electrice, la Spitalul de Copii - Biz Brasov

  2. Pingback: Dezvăluirile unor mămici: saloane cu pereți mucegăiți, încălzite cu calorifere electrice, condiții oferite de Spitalul de Copii - Biz Brasov

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*