Primăria Brașov vrea să implementeze un proiect de amenajare a unor trasee de mountain-bike în Poiana Brașov. Acestea ar urma să fie trasate pe marginea pârtiilor din Masivul Postăvarul, prin pădure, astfel încât să fie afectat cât mai puțin fondul forestier.
Proiectul a fost anunțat încă din 2015, iar, acum, cele două asociații de bicicilști partenere au definitivat proiectul tehnic, iar în bugetul local pe anul 2019 va fi prevăzută suma de 500.000 de lei, pentru amenajarea celor trei trasee, investiția urmând a fi derulată de către Primărie în parteneriat cu Regia Locală a Pădurilor Kronstadt Brașov, după cum a precizat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov.
Trei trasee proiectate
Cele trei trasee care vor fi amenajate în masivul Postăvarul şi între Poiana Braşov – Poiana de jos, au fost stabilite, astfel ca să nu afecteze fondul forestier. Două dintre vor putea fi utilizate doar pentru coborâre, fiind localizate în partea vestică a domeniului schiabil, între pârtiile Subteleferic și Lupului. Cel de-al treilea va avea un grad de dificultate redus, va avea ca punct de plecare zona Hotelului Ruia și va fi destinat familiilor cu copii. Fiecare dintre cele trei trasee va avea aproximativ 5 kilometri.
În vederea implementării proiectului este necesară schimbarea categoriei funcționale a perimetrului unde se vor amenaja aceste trasee, de la pădure la pădure-parc. „Regia Locală a Pădurilor Kronstadt va prelua documentația de proiectare, urmând să finalizeze demersurile pentru includerea în categoria «pădure parc» a zonei în care se vor efectua lucrările de amenajare a traseelor pentru biciclete, astfel încât să se poată realiza lucrările de amenajare a celor trei trasee”, a precizat Sorin Toarcea.
În vederea amenajării acestor piste de mountain-bike, există oportunitatea accesării unei finanțări nerambursabile prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020. Prin aceste amenajări, Poiana ar putea deveni mai atractivă și pe timp de vară.