Economic, Stiri Brasov

Germanii de la Preh angajează încă 100 de persoane la Ghimbav

Producătorul de componente auto Preh România, furnizor pentru Porsche, Mercedes, Audi sau BMW, are disponibile în prezent aproximativ 100 de locuri de muncă pentru fabrica din Ghimbav cele mai multe joburi fiind pentru montatori electromecanici (50) şi pentru muncitori necalificaţi la asamblarea, montarea pieselor, potrivit AJOFM (Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă) Braşov. La finalul lunii iunie a acestui an, compania avea peste 1.600 de angajaţi, conform unor informaţii anterioare furnizate de oficialii Preh România.

La fabrica Preh din localitatea Ghimbav sunt produse comutatoare multifuncţionale pentru volan, comutatoare bloc lumini, sisteme de control al climei şi elemente de comandă din consola centrală a automobilelor pentru BMW, Volkswagen, Porsche, Skoda, Seat, Audi şi Mercedes. Anul trecut, capacitatea de producţie a fabricii Preh din Ghimbav a crescut cu 1 milion de piese faţă de anul anterior.

Compania dispune la Ghimbav de o suprafaţă de producţie şi depozitare de peste 10.000 mp, la care s-a adăugat în urmă cu doi ani o nouă unitate de 13.000 mp, destinată producţiei de circuite electronice (Surface Mount Technology – maşini automate de populat plăci cu componente electronice), potrivit unor informaţii anterioare.

Preh România a realizat în primul semestru din acest an o cifră de afaceri de 106 milioane de euro, în creştere cu 35% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Compania a bugetat pentru anul în curs afaceri totale de 223 mil. euro, mai mult cu aproximativ 30% faţă de 2017, potrivit calculelor realizate pe baza datelor transmise de companie şi a celor de la Ministerul Finanţelor.

Producătorul de componente auto a avut anul trecut o cifră de afaceri de peste 785 milioane de lei (171,8 mil. euro), în creştere cu 16,5% faţă de anul anterior. Compania a raportat pentru 2017 un profit net de peste 6,5 milioane de lei (1,4 mil. euro), de 11 ori mai mare faţă de anul precendent.

Grupul german Preh este controlat de Joyson Electronics, companie listată la bursa din Shanghai. Preh, cu vânzări globale de peste 1,28 mld. euro în 2017 şi 7.000 de angajaţi, are fabrici în Germania, Polonia, Portugalia, Suedia, Mexic, Statele Unite ale Americii, China şi România, care produc sisteme de comandă pentru interiorul autovehiculelor (sisteme de senzori, unităţi de control electronic şi sisteme de asamblare).

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*