Economic, Stiri Brasov

Germanii de la Continental mai investesc 10 milioane de de euro în fabrica de la Ghimbav înainte de a vinde o parte din divizia Powertrain

Concernul german Continental va mai investi 10 milioane de euro la fabrica sa din Ghimbav, urmând să își extindă astfel producția, dar și să creeze un centru de inginerie. decizia vine cu câteva luni înainte ca germanii să pregătească listarea diviziei Powertrain, ceea ce înseamnă că vor vinde o parte din acțiunile diviziei care a generat anul trecut vânzări de 7,7 miliarde de euro și a avut peste 40.000 de angajați.

Compania germană intenționează să scoată divizia Powertrain, al cărei produse includ componente pentru motoarele cu combustie, la începutul anului viitor într-o entitate separată și apoi să vândă o parte din unitate investitorilor, au anunțat în vară reprezentanții companiei.

Vânzarea unei părți a diviziei ar genera sume necesare investițiilor în zone de creștere, cum ar fi vehiculele electrice și caracteristicile de auto-conducere.

Continental intenționează să-și păstreze controlul asupra noii unități listate și poate lua în considerare trecerea la fabricarea celulelor de baterii. O decizie privind acest plan va veni după 2020.

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*