Stiri Brasov, Turism

FOTO Comorile din lăzile de zestre ale bătrânilor din zona Bran – Moieciu – Fundata au fost scoase la lumină

Cutreierând satele brănene, autorii proiectului „Comorile lăzilor de zestre din Poarta Carpaților” au descoperit prin odăile și podurile bunicilor bogăția patrimoniului textil specific zonei (piese de port popular, scoarțe și covoare etc.), păstrată în credința că moștenirea e sfântă. Observând că mai sunt oameni care păstrează, colecționează și conservă prin mici colecții particulare aceste piese, alături de alte piese de patrimoniu etnografic, autorii proiectului și-au propus stimularea interesului întregii comunități pentru păstrarea și promovarea acestor valori identitare prin purtarea la sărbători sau cu prilejul unor evenimente culturale care marchează momente de referință din viață satului. „Pe perioada proiectului s-au creat două rute culturale de punere în valoare a patrimoniului cultural material și imaterial din Poarta Carpaților, care au fost inaugurate și promovate în octombrie și noiembrie, cu ajutorul Administrației Fondului Cultural Național și a Ministerului Turismului, prin două infotripuri adresate persoanelor influente din zona turismului cultural național. Cele două rute au fost popularizate prin intermediul unei hărți tipărită în 2000 de exemplare”, a explicat Ramona Ganea, manager de proiect.

Unicitatea comorilor tradiționale, imortalizată





Întreaga acțiune de documentare cu caracter etnografic și vizual a costumelor tradiționale brănene a fost transpusă sub formă unei broșuri culturale care evidențiază frumusețea și unicitatea elementelor de port, punând accent pe detaliile cusăturilor pieselor de costum, țesături și simbolistică. Broșura va fi disponibilă în format digital pe website-ul Centrului de Ecologie Montană (https://cem.ro), în limbile romană, engleză și germană, dar și în format tipărit, în limbă română – exemplare diseminate în biblioteci, cercetători din domeniul etnografic, păstrătorilor de comori din patrimoniul textil românesc, și participanților și localnicilor implicați în activitățile proiectului.

Expoziția a ajuns și în centrul Bucureștiului

Toate aceste bogății ale patrimoniului textil din zona Fundata-Moieciu-Bran au fost expuse la Centrul de Informare Turistică Poarta Șchei, Brașov, luan trecută, vizitatorii putând admiră pe lângă fotografii și câteva costume autentice provenite din colecții particulare, unele dintre ele fiind vechi de peste 100 de ani. Expoziția a avut rolul de a promova costumul tradițional din Bran surprins de artistul fotograf, dar și expunerea unor elemente de port tradițional pentru ca publicul participant să vizualizeze pe viu caracteristicile acestor costume și elementele de unicitate specifice. AcumExpoziția itineranta este deschisă publicului bucureștean în perioadă 14 -23 noiembrie, într-o locație neconvențională din Centrul Vechi. „Proiectul are o finalitate practică, pentru că identifică piesele de patrimoniu etnografic, oferă modalităti de conservare și promovare a acestuia și, totodată, urmărește reactivarea meșteșugurilor casnice, ceea ce va conduce la păstrarea specificului cultural local alături de alte valori identitare tradiționale”, au explicat inițiatorii proiectului.

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*