Stiri Brasov

CJ Brașov va recupa banii pentru asfaltarea „drumului Prințului Charles”, dar și a celui dintre Hălchiu și Vlădeni, de la Uniunea Europeană

Reabilitarea DJ 104, care face legătura între Dacia – Viscri – Bunești, acest drum fiind folosit de altfel și de Prințul Charles de Wales atunci când vine la casa pe care și-a cumpărat-o în zonă, dar și a DJ 112 C, care leagă Hălchiul de Vlădeni, a fost finanțată inițial prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Consiliul Județean Brașov, care este administratorul acestor șosele, a găsit însă o oportunitate de a primi fonduri europene pentru aceste proiecte, astfel încât o sumă cât mai mare din valoarea investiției să fie suportată din fonduri nerambursabile.

„Lucrările la cele două drumuri sunt în derulare, însă, există o linie de finanţare europeană care ne permite să «transferăm aceste proiecte». Dosarele celor două proiecte au fost verificate, nu au fost probleme astfel că, cel mai probabil, săptămâna viitoare vor fi semnate contractele de finanţare prin POR”, a precizat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Gabor. Prin contractele finanțate pe POR, autoritățile județene vor plăti doar o cofinanțare de 2%. Acesta a precizat că după ce se vor sena contractele pe fonduri UE, se vor face deconturile pentru sumele investite de Ministerul Dezvoltării Regionale, prin PNDL şi de Consiliul Judeţean Braşov.

Investiții de 45 de milioane de lei

În cazul „drumului Prințului Charles”, valoarea totală a investiției este de aproximativ 24 milioane de lei, iar prin PNDL, de la Consiliul Judeţean trebuia acordată suma de aproximativ 6 milioane de lei. În ceea ce priveşte celălalt drum, respectiv DJ 112 C, valoarea totală a proiectului este de aproximativ 21 milioane lei, din care, de la bugetul de stat, prin PNDL s-a acordat suma de 5 milioane de lei.

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*