Târgul de Cariere Brașov are loc în 30 și 31 octombrie 2018 (interval orar 10:00-19:00, respectiv 10-18:00) la Hotel Kronwell. La eveniment participă peste 30 de companii din cele mai variate domenii: resurse umane, office și back-office, retail/ vânzări, contabilitate, juridic, inginerie, IT, alimentație, management, administrativ sau producție. Firmele au pregătit oferte din categoriile entry-level, nivel mediu și avansat. Peste 1000 de locuri de muncă sunt disponibile, existând posturi atât pentru cei aflați la începutul carierei, cât și pentru cei cu experiență. Companiile Lidl, Azets, Quin, Accenture, CCC, Mc Donald’s, Bertrandt, Elektrobit, Bosch Automotive, Harsha Engineers, VEO Worldwide Services, ARKUS Consult, Vodafone, PMG Brașov, Draexmaier, Olympus, Ipsos au pregătit cele mai bune locuri de muncă pentru candidați.
Cei care vor trece pragul evenimentului, vor putea să-și compare salariul în timp real cu Paylab, o aplicație prezentată de eJobs. Candidații au astfel ocazia să constate dacă primesc salariul cuvenit la actualul loc de muncă, în funcție de anumiți factori cum ar fi experiența în domeniu, regiunea geografică, beneficiile de la locul de muncă. Tot prin intermediul eJobs este introdusă noutatea acestui sezon și anume digitalizarea CV-ului. Participanții vor putea să-și depună CV-ul în câteva secunde la compania unde vor să se angajeze. Candidații își pot imprima CV-ul la intrarea în târg, sub forma unui QR Code, pe care îl vor putea scana cu ajutorul aplicației CV2GO. Ei pot genera un QR Code folosind aplicația eJobs-Locuri de muncă și astfel au posibilitatea să li se scaneze codul de pe telefon și pot să-și actualizeze oricând CV-ul pe care vor să-l depună.
“Târgul de Cariere evoluează în permanență, iar pentru acest sezon ne-am dorit să sporim interacțiunea dintre angajatori și candidați. Digitalizarea CV-ului eficientizează procesul prin care profilul candidatului este vizualizat de companii. Practic, prin intermediul aplicației, toate CV-urile ajung în câteva secunde în baza de date a firmelor, iar acest lucru sporește șansele de angajare a unui candidat. Faptul că peste 30 de companii participă la eveniment este un lucru îmbucurător, pentru că există o mare varietate de locuri de muncă, iar participanții pot să-și găsească cel mai potrivit job.”, a declarat Alina Agafiței, PR Manager Târgul de Cariere.
Târgul de Cariere aduce în atenția candidaților și campania Cel mai bine plătit job. Printr-o idee originală și creativă, de promovare a unui produs alimentar, candidații pot câștiga 10.000 de dolari pe lună. Mai multe detalii pe www.celmaibineplatitjob.ro.
“După cum ne-am obișnuit consumatorii să-i surprindem de fiecare dată cu premii atractive pentru fiecare campanie de marketing, de această dată, le propunem un premiu care, de fapt, nu este un premiu. Este un job. Probabil, cel mai bine plătit job din marketing. Astfel, cel care va fi ales să ne fie coleg în departamentul de marketing al Caroli Foods Group, va fi recompensat cu 10.000 de dolari pe luna, pentru doar 10 ore lucrate pe săptămână pentru implicarea sa în implementarea ideii propuse.”, completează Anamaria Băjan, Executive Director Marketing & PR la Caroli Foods Group.
La această ediție, organizatorii se așteaptă să participe peste 3000 de candidați, interesați de job-uri, dar și de activitățile noi desfășurate în cadrul evenimentului.
Mai multe informații despre eveniment găsiți pe http://www.targuldecariere.ro/brasov/
Târgul de Cariere este cea mai mare rețea de evenimente de carieră din Republica Moldova și România, reunind sute de angajatori și mii de candidați. Evenimentul a demarat în anul 2006 și are loc de două ori pe an, în sezonul de primăvară și cel de toamnă.