Economic, Stiri Brasov

Dezvoltatorii brașoveni încep să „importe” muncitori din Asia, chiar dacă salariile pentru cei pregătiți în domeniu sunt uriașe

Problema muncitorilor în construcții a devenit tot mai mare în ultima vreme, deși salariile sunt într-o continua creștere în sector. Dacă vara aceasta inspectorii ITM au descoperit pe șantierele din Brașov mai mulți muncitori moldoveni fără forme legale, în ultima perioadă dezvoltatorii au anunțat că pentru a acoperi lipsa de forță de muncă vor trebui să apeleze la muncitori din zona Asiei – indieni, vietnamezi sau nepalezi pe care urmează să îi angajeze cu forme legale.

Primii care au făcut acest pas în Brașov au fost cei de la Maurer Imobiliare, care au ajuns deja la peste 80 de muncitori asiatici. Recent, Tatian Diaconu, fostul CEO al Immochan România, a anunțat că pe șantierul Coresi Avantgarden lucrează și un spaniol care câștigă în România mai bine decât în Spania.

Ultimul dezvoltator care vrea să facă acest pas este Ionuț Angheluș, care controlează dezvoltatorul Urban Invest. Acesta spune că deși a majorat salariile destul de mult, ajungând la 6.000 de lei pe lună pentru un tencuitor, se confruntă în continuare cu problem în găsirea forței de muncă pregătită în domeniu, motiv pentru care își dorește să angajze 60 de asiatici într-o primă fază, după care, în funcție de cum se vor comporta aceștia ar putea continua să „importe” resursă umană.

Potrivit OUG 194/2002, republicată, privind regimul străinilor în România, „străinilor intraţi în România în scopul încadrării în muncă li se prelungeşte dreptul de şedere temporară în scop de muncă dacă prezintă contractul individual de muncă cu normă întreagă, înregistrat în registrul general de evidenţă a salariaţilor, din care rezultă că salariul este cel puţin la nivelul câştigului salarial mediu brut”. Iar în cazul lucrătorilor înalt calificaţi „salariul trebuie să fie la nivelul de cel puţin patru ori câştigul salarial mediu brut”, se precizează în normativul citat.

Patronatele şi celelalte asociaţii de angajatori au semnalat în repetate rânduri că lipsa forţei de muncă din România nu poate fi acoperită cu angajaţi străini, deoarece acestora trebuie să li se plătească salarii la nivelul mediului brut pe economie, adică semnificativ mai mari decât sumele pe care acum le plătesc angajaţilor români.

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*