Stiri Brasov

Pregătiri pentru sezonul de schi. Saltelele de protecție distruse de urși vor fi înlocuite cel târziu până pe 15 noiembrie

Instalaţiile de înzăpezire artificială a domeniului schiabil din Poiana Braşov sunt pregătite pentru sezonul de iarnă 2018-2019, după cum a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea.  Cele 120 de lăncii, 24 de tunuri, din care 14 fixe şi 10 mobile au fost în revizie și vor putea fi puse în funcțiune, atunci când vremea va permite.

„De asemenea, toate gardurile şi plasele de protecţie fixe pentru pârtii au fost montate, iar acolo unde au fost distruse, s-au înlocuit.Deocamdată nu au fost montate toate saltelele de protecție, 40 dintre acestea urmând să fie achiziționate și montate cel târziu până pe 15 noiembrie, majoritatea fiind deteriorate de către urși sezonul trecut. De asemenea, revizia maşinilor de bătătorit zăpada va fi și ea finalizată până la jumătatea lunii noiembrie, urmând să fie achiziţionate și piese de schimb pentru acestea, astfel încât să nu apară probleme pe perioada sezonului de iarnă”, a punctat Toarcea.

De asemenea, și în sezonul de iarnă 2018-2019, vor fi puse în circulaţie autobuze de capacitate mică, ce vor transporta turiştii care îşi lasă maşinile în parcarea supraetajată din Poiana Mică, până la pârtiile de schi din staţiune.

Scumpire a transportului pe cablu

Tarifele pentru transportul cu mijloacele de transport pe cablu din staţiune vor fi mai mari însă față de iarna trecută, în medie  cu 7,5%. Tarifele pentru telegondolă, telescaune şi teleschiuri, cel mai mult folosite de schiori,  sunt mai mici față de cele la telecabine, unde prețul pentru o urcare sau o coborâre a crescut de la 20 la 25 lei.

Schiorii au la dispoziţie şi cartele cu puncte pentru telecabine, telegondolă, telescaune şi teleschiuri, care costă între 45 lei o cartelă cu 10 puncte pentru adulţi şi 25 lei pentru copii, până la 570 lei pentru adulţi şi 300 lei pentru copii, o cartelă cu 240 de puncte. Cartelele sunt cu 10, 20, 30, 60, 80, 120 şi 240 de puncte. De asemenea, cei interesaţi îşi pot achiziţiona abonamente pe zile cât şi pe intervale orare. În sezonul trecut 2,3 milioane de turişti au trecut pe la turnichetele mijloacelor de transport pe cablu din staţiune, în creştere față de anii trecuți.

Schiatul va fi mai scump pe pârtiile din Poiana Brașov. Tarifele la transportul pe cablu, majorate

 

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*