Economic, Stiri Brasov

Brașovenii de la Bilka încep demolările pe platforma Hidromecanica 2

Compania brașoveană BILKA, liderul pieței de acoperișuri, a demarat lucrările de modernizare a platformei industrial Hidromecanica 2, achiziționată anul trecut 5,5 milioane de euro. Numai pentru modernizarea platformei se vor investi cinci milioane de euro, dar întrregul efort investițional care se va derula pe platform amintită se ridică la 20 de milioane de euro până în 2020. Agenția de Mediu Brașov ia în discuție azi eliberarea unei autorizații în vederea demolării unor construcții de pe platform cumpărată anul trecut.

După ce în 2014 a achiziționat și a integrat în fluxul de producție al companiei platforma Romlag, parte din Rulmentul Brașov, în urma unei investiții de 10 milioane de euro, compania trece la o nouă etapă de dezvoltare – divizia de industrial.

Prima etapă din strategia de dezvoltare industrială a fost realizată la începutul lunii septembrie 2017, când Bilka a încheiat procedurile și a semnat documentele pentru achiziționarea platformei Hidromecanica 2 Brașov. Valoarea tranzacției s-a ridicat la 5,5 milioane euro. Platforma intrată în proprietatea Bilka se află în vecinătatea halelor deja deținute de companie și se întinde pe o suprafață de 9,5 hectare. Prin adăugarea noii suprafețe la cei 4,5 hectare, pe care se găsesc în prezent halele de producție Bilka, se ajunge la o suprafață totală de 14 hectare.

Compania brașoveană BILKA, liderul pieței de acoperișuri, a încheiat 2017 cu o cifră de afaceri de 394 milioane lei (86 milioane de euro), în creștere cu 45% față de 2016, când a înregistrat afaceri de 271 milioane lei. În topul vânzărilor rămâne divizia de produse cu destinație rezidențial, cu o pondere de 90% din totalul vânzărilor. Divizia de industrial reprezentând restul de 10%.

Avansul susţinut al companiei, se datorează în principal extinderii și investițiilor, care au ajuns la un total de 30 de milioane de euro în ultimii 11 ani, cea mai recentă investiție fiind realizată anul trecut pentru achiziția platformei industriale Hidromecanica 2 Brașov, unde compania a demarat un nou proiect de dezvoltare, investiție care s-a ridicat la 5,56 milioane euro.

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Un comentariu

  1. Ovidiu Munteanu

    O companie românească care merge înainte. Felicitări.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*