[vc_row][vc_column][vc_column_text]
Deși ar fi trebuit să fie o atracție a stațiunii, lacul de fostul Restaurant Miorița devenise unul desuet, ținând cont că nimeni nu s-a mai ocupat de îngrijirea luciului apei. De aproximativ o lună, Primăria Brașov, care este de fapt administrator al lacului, a demarat lucrările de decolmatare a acestuia. Operațiunea este efectuată cu un utilaj special, o dragă, care de fapt scoate cu o cupă resturile de pe fundul apei. Curățarea se face în trei etape, deoarece utilajul nu încăpea pe sub podul sau pe sub aripa nouă a restaurantului. Până acum, au fost curățate aproximativ două treimi din luciul apei, suprafața totală a lacului fiind de 15.679 mp.
De pe fundul lacului nu a fost scos doar nămol, ci și fel de fel de obiecte. Se pare că în urma proiectului de renovare a restaurantului și hotelului cam toate resturile de materiale de construcții au ajuns în apă. „Din păcate, noi ne așteptam să găsim doar mâl, dar am găsit tot felul de obiecte: saltele, vase de toaletă, moloz, faianță, dar și saltele sau perne. Lucrările au fost executate pe două treimi din lac, se utilizează un utilaj special care nu a mai fost folosit în Brașov și sperăm să încheiem cât mai curând această lucrare, iar lacul să rămână curat cât mai mult timp“, a declarat viceprimarul Laszlo Barabas. Aceste lucrări de curățare sunt executate de către firma Eco System și au un cost total de 447.792,24 de lei, cu tot cu TVA. După ce se scot practic toate mizeriile de pe fundul lacului, apa este pompată cu ajutorul unei instalații speciale pentru a fi separat nămolul.
[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column][vc_gallery type=”image_grid” images=”67703,67702,67701,67710,67709,67708,67707,67706,67705,67677,67676,67675,67673,67672″][/vc_column][/vc_row]