Social, Stiri Brasov

Sâmbătă începe colectarea deșeurilor reciclabile în Șchei și Brașovul Vechi. În prima zi vor fi colectate deșeurile de plastic și de hârtie

Sâmbătă, 15 septembrie, cei doi operatori de salubrizare din cadrul asocierii Comprest-BraiCata vor ridica deşeurile de plastic şi de hârtie de la populaţie din cele două zone pilot, Şchei şi Braşovul Vechi.

Din data de 3 septembrie locuitorii celor două cartiere şi-au putut ridica, de la casieriile operatorilor, în mod gratuit, sacii pentru cele trei tipuri de deşeuri reciclabile colectate (galben pentru plastic şi metal, albastru pentru hârtie şi carton, verde pentru sticle şi borcane.

Colectarea deşeurilor de la populaţie se va face între orele 10.00-14.00, ceea ce înseamnă că locuitorii din zonele vizate trebuie să scoată pe trotuar sacii cu deşeuri reciclabile până la ora 10.00.

Preluarea deşeurilor reciclabile se va face după următorul program:

Septembrie 2018

* Deşeuri de plastic/folie/PET/aluminiu: 15.09; 22.09 şi 29.09.2018.

* Deşeu de hârtie/carton: 15.09.2018.

* Deşeuri de sticlă: 29.09.2018.

Octombrie 2018

* Deşeuri de plastic/folie/PET/aluminiu: 06.10; 13.10; 20.10 şi 27.10.2018.

* Deşeu de hârtie/carton: 06.10 şi 20.10.2018.

* Deşeuri de sticlă: 27.10.2018.

Noiembrie 2018

* Deşeuri de plastic/folie/PET/aluminiu: 03.11; 10.11; 17.11 şi 24.11.2018.

* Deşeu de hârtie/carton: 03.11 si 17.11.2018.

* Deşeuri de sticlă: 24.11.2018.

Decembrie 2018

* Deşeuri de plastic/folie/PET/aluminiu: 01.12; 08.12; 15.12; 22.12 şi 29.12.2018.

* Deşeu de hârtie/carton: 01.12 si 15.12.2018.

* Deşeuri de sticlă: 29.12.2018.

 

În funcţie de analiza primei luni de colectare, frecvenţa preluării deşeurilor reciclabile de hârtie şi carton sau sticlă poate fi crescută.

 

Informaţii utile:

Zone în care se va face preluarea deşeurilor:

  1. Casele din cartierul Şchei, având ca limită Şirul Beethoven;
  2. Casele din cartierul Braşovul Vechi, având ca limite Str. Stadionului, str. Mihai Viteazul, str. Iuliu Maniu (de la intersecţia cu M. Viteazul), str. N. Iorga, str. Crişan, str. Cloşca, str. 8 Martie, str. Carierei, inclusiv, şi străzile adiacente.

 

 

 

Tipuri de deşeuri colectate

  1. Plastic şi metal (preluare săptămânală, sac galben): pet-uri, folii, pungi de plastic, caserole diverse, recipiente ale produselor cosmetice şi detergenţi casnici; doze de aluminiu şi conserve metalice.
  2. Ambalaje din hârtie şi carton, ziare etc. (preluare la două săptămâni, sac albastru)
  3. Sticle şi borcane (preluare ultima sâmbătă a fiecărei luni, sac verde).

 

Preluarea deşeurilor se va face de pe domeniul public, din faţa porţilor, colectate în saci adecvaţi pentru fiecare tip de deşeu reciclabil în parte sau în saci transparenţi, în cazul în care cetăţeanul are un volum mai mare colectat. Colectarea se va face în autospeciale dedicate colectării deşeurilor reciclabile.

 

Conform prevederilor Ordonanţei de Urgenţă nr. 74 din 17 iulie 2018, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, a Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, autorităţile publice locale vor stabili sancţiuni pentru cei care nu colectează selectiv, începând cu data de 1 ianuarie 2019. Aceste sancţiuni vor fi aplicate în municipiul Braşov doar după ce în fiecare cartier va exista un sistem funcţional de preluare a acestor deşeuri de la populaţie.

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*