Economic, Stiri Brasov

Carburanții s-au scumpit cu peste 11% de la începutul anului. Un litru de motorină e mai scump decât în Spania

Faţă de prima zi a anului, litrul de benzină din România este cu peste 12% mai scump, iar în cazul motorinei scumpirea aplicată a fost de circa 11,5%. Astfel, potrivit datelor de la Comisia Europeană, raportând strict ultimul preţ disponibil (03.09.2018) la cel din prima zi a anului, România  a avut cea mai agresivă scumpire a benzinei dintre toate cele 28 de state membre şi a patra cea mai importantă scumpire a litrului de motorină.

Prin urmare, mai toate categoriile de carburanţi se apropie de pragul de 6 lei pe litru, pentru produsele premium acest nivel fiind deja depăşit.

După acest apetit de creştere, litrul de benzină din România a ajuns să fie mai scump decât cel din Ungaria, Polonia şi Bulgaria.

La motorină însă, România ia faţa multor state şi cu dependenţe mai pronunţate faţă de importurile de petrol, şi cu puteri de cumpărare mai mari. Astfel, în acest moment litrul de motorină pe piaţa locală este mai scump decât cel din Ungaria, Cehia, Austria, Spania, Malta, Letonia, Lituania, Polonia, Bulgaria şi Luxemburg.

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*