Economic, Stiri Brasov

Au fost anunțate taxele pentru viitoarea autostradă Brașov – Ploiești

Viitoarea autostradă Ploieşti – Braşov, care va fi realizată în parteneriat public-privat, vine la pachet cu taxe de acces pentru şoferi, printre cele mai mari din Europa Centrală și de Est.

Potrivit studiului preliminar aprobat de Guvern şi publicat în Monitorul Oficial, şoferii de autoturisme vor plăti 6,3 euro pe suta de kilometri, vehiculele grele vor fi taxate cu 8,8 euro pe suta de kilometri, iar în cazul autocarelor, taxa va fi de 12,6 euro/100 km.

Acestea sunt tarifele iniţiale propuse de realizatorii studiului. Autostrada va costa 1,3 miliarde de euro, iar durata de operare de către investitor este de 20 de ani.

 Astfel, taxa aplicată pe viitoarea autostradă de pe Valea Prahovei va fi, raportată la puterea de cumpărare a românilor, mai mare față de cele percepute pe majoritatea autostrăzilor din fostele țări comuniste.

Tarifele din România vor putea fi indexate. „Taxa de utilizare a autostrăzii care va fi plătită de un autoturism la 100 km de autostradă parcurși este limitata la 6,3 euro, fără TVA, şi poate fi supus indexării la data de 01 martie a fiecărui an cu rata de creştere a salariului mediu net din anul anterior. Nivelul tarifului perceput este stabilit în funcție de distanța parcursă de vehicul. Pentru un vehicul din categoria LGV se plătește, pentru fiecare 100 km autostradă 8,82 euro fără TVA, iar pentru un HGV şi un bus se plăteşte 12,6 euro fără TVA. Nivelul tarifelor pentru fiecare categorie de vehicul este aproximativ la media taxelor statelor din Uniunea Europeană”, susține Comisia de Prognoză.

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Un comentariu

  1. Nici nu e construita si deja e pusa taxa! Sa v-o faceti frumusel sul si sa v-o bagati repede si degraba undeva… si taxa si autostrada…
    Incapabili si hoti pana la capat…

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*