Locuri de munca

Poliția Locală face angajări în această lună. Pentru unele posturi nu îți trebuie decât liceul absolvit, însă ai nevoie de vechime

Poliția Locală Brașov scoate la concurs în această lună 11 posturi vacante: opt de agenți și trei de funcționari publici pentru departamentele Resurse Umane și Contabilitate. Din cele opt posturi de polițiști locali, unul este pentru Serviciul Inspecție – Control și Disciplina în Construcții, singurul pentru care nu se susține probă sportivă eliminatorie, dar, pentru care sunt necesare studii superioare în inginerie civilă sau arhitectură și urbanism, precum și o vechime de minimum șapte ani în specialitate.

Brașovenii care vor să devină polițiști locali trebuie să știe că sunt joburi atât pentru absolvenții de liceu, cât și pentru cei cu studii superioare, însa este necesară vechime de șase luni, până la cinci ani, în funcție de postul pentru care aplică. Examenul pentru polițiști locali va debuta pe 25 septembrie cu test sportiv eliminatoriu. Tot o probă eliminatorie vor susține și candidații pentru cele trei posturi de funcționari publici, scoase la concurs pentru completarea Biroului Resurse Umane și a Compartimentului Financiar Contabilitate. De data aceasta, este vorba despre o evaluare a cunoștintelor IT, care trebuie să atingă cel puțin nivelul mediu de pregătire. Acest examen se va desfășura în 24 septembrie.

Proba scrisă, la care vor participa toți cei ce au trecut de testele eliminatorii, este programată pentru 27 septembrie, iar data și ora interviului, reprezentând ultima evaluare realizată comisia de examen, vor fi făcute publice odată cu afișarea rezultatelor de la scris.

Înscrierile pentru concurs au început deja și se vor încheia în 12 septembrie a.c. Amănunte cu privire la conținutul dosarelor de înscriere, bibliografie și detalii legate de joburi pot fi obținute la sediul Poliției Locale Brașov din strada Nicolae Bălcescu nr.62-64, prin email: resurse.umane@politialocalabrasov.ro, dar și de pe site-ul instituției www.politialocalabrasov.ro, secţiunea informaţii publice – cariere. De asemenea, specialiștii Biroului Resurse Umane vă stau la dispoziție pentru informații și la numărul de telefon: 0368/457010.

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*